Scandal imobiliar. Arsene: Adevărul despre clădirile care compromit arhitectura. De ce nu pot fi sancționați
Arhitectul Vladimir Arsene a explicat într-un interviu pentru DCNews cum poate fi penalizat un arhitect ale cărui lucrări nu sunt apreciate.
”Există doctori slabi, există avocați slabi, există arhitecți slabi. În toate profesiunile există diverse valori de profesionalitate. Întotdeauna vor exista și clădiri urâte, deși sper că nu”, a spus arhitectul Arsene.
Pot fi sancționați arhitecții pentru o clădire 'urâtă'?
”Colegii (arhitecți) pot fi sancționați dacă nu respectă legislația. E foarte greu - pentru o clădire urâtă - să sancționezi pentru că această 'urâțenie' este o chestie subiectivă și este foarte greu de legiferat ce clădire este frumoasă și ce clădire este urâtă. Dacă clădirea este urâtă, singura sancțiune ste că acel arhitect nu va mai primi comenzi în continuare care să-i promoveze biroul de arhitectură. Dar, altfel, a sancționa frumusețea sau non frumusețea poate fi făcută numai de forurile profesionale de rigoare. La New York este, de exemplu, o Comisie de 'Beaux-Arts', clădiri frumoase, la noi există Comisia Patrimoniului Istoric, dar altfel e greu să spui că asta e frumoasă, aia e urâtă” ne-a explicat arhitectul Vladimir Arsene, autor al unor proiecte care i-au adus celebritatea, în SUA mai ales, și premiant al unor prestigioase concursuri internaționale.
Mai multe explicații pe acest subiect puteți urmări în interviul de mai jos:
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News