Data publicării:
SCANDAL. Gabriela Vrânceanu Firea vs. Klaus Iohannis, luni, la CNCD
Scandalul dintre Gabriela Vrânceanu Firea, purtătorul de cuvânt al campaniei electorale a PSD și Klaus Iohannis ia o nouă turnură.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării va dezbate, luni, afirmaţiile făcute de senatorul PSD, Gabriela Firea, purtătorul de cuvânt al candidatului PSD la prezidenţiale.
Gabriela Firea a susţinut, marţi, într-o conferinţă de presă la sediul PSD, că premierul Victor Ponta "este un foarte bun familist, ceea ce din nefericire pentru el, Klaus Iohannis nu are această calitate".
Citește și: Gabriela Vrânceanu Firea, prima reacție după atacul la adresa lui Klaus Iohannis
Vicepreședintele PNL Iași, Alexandru Muraru, a sesizat, joi, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la declarațiile senatorului PSD Gabriela Vrânceanu Firea la adresa lui Klaus Iohanni
Acesta a solicitat CNCD "sancțiunea maximă care coroborează amenda contravențională în cuantum de 100.000 RON, obligarea senatorului PSD să publice și să difuzeze, în mass-media (presă scrisă, audio și video), un rezumat al hotărârii prin care se constată săvârșirea contravenției, precum și solicitarea de scuze publice într-un cadru similar celui în care s-a produs fapta".
Citește și: PNL, Gabriela Vrânceanu Firea: CNCD, sesizat cu privire la declarația senatorului PSD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News