Data actualizării:
Data publicării:

Scandal Adamescu. Unirea Shopping Center, în PERICOL

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Mihaela Petrovan, reprezentant The Nova Group (TNG) și directorilor săi - Dan & Alexander Adamescu, a spus că Unirea Shopping Center - tranzacţionată în sistemul alternativ AeRO şi având o capitalizare bursieră de 40 mil euro - continuă să funcţioneze deşi nu respectă legea.

În aceeaşi notă – dovedită şi în cadrul procesului de divorţ, unde Carmen Palade îi contestă fiului lui Dan Adamescu până şi calitatea de unic moştenitor biologic – situaţia de la Unirea Shopping Center, deţinută în proporţie de 74% de către The Nova Group Investments România, persistă sub oblăduirea autorităţilor, precizează sursa citată.

Iar aceasta în condiţiile în care TNG a trimis continuu cereri, plângeri şi petiţii în ultimul an către ASF, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel şi Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând intervenţia legală de rigoare pentru a impune obligaţiile de drept societar asupra lui Carmen Palade şi a Consiliului de Administraţie pe care aceasta îl conduce.

[citeste si]

Pe scurt, fosta soţie a lui Adamescu refuză în mod ilegal să procedeze la convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, ştiind că pe ordinea de zi este trecută demiterea dânsei.

Ce spune avocatul

Avocatul Titi Bădrăgan a spus: „Legiuitorul a reglementat situaţia în care administratorul nu convoacă AGA pentru aprobarea situaţiilor financiare sau pentru luarea oricăror decizii care reprezintă voința societară şi dreptul suprem al acţionarilor. Conform legii 31/1990 există o procedură de urgenţă, care se judecă conform procedurilor necontencioase reglementate de Codul de Procedură Civilă, fiind o cauză la care participă acţionariatul şi membrii Consiliului de Administraţie. În cazul de faţă, prin vocea Preşedintelui Consiliului de Administraţie, respectiv Carmen Palade, s-a refuzat convocarea AGA. The Nova Group Investments România SA s-a adresat Tribunalului Bucureşti din luna mai 2016, cauza nefiind însă soluţionată – situaţie inadmisibilă într-un stat european în care, dincolo de legea specială, avem proceduri constituţionale şi prevederi cuprinse în directive şi tratate europene şi internaţionale, care garantează protecţia efectivă a dreptului de proprietate inclusiv prin luarea deciziilor în termene utile de către acționarii care deţin participațiuni. Ar trebui ca rolul ASF să nu se rezume doar la aplicarea de amenzi, ci şi la protecţia pieţei de capital. Judecătorii nu ar trebui să permită ca într-o procedură necontencioasă să se tragă de timp, acționarii neavând astfel acces la luarea deciziilor în ceea ce priveşte patrimoniul societăţii în care sunt acţionari. Căci prin limitările actuale se blochează chiar forumul decizional, adică AGA".

Alexander Adamescu, Președintele The Nova Group, reacționează

"Când am discuții cu reprezentanții instituțiilor din Vest despre faptul că nu putem convoca o Adunare Generală a unei firme listate la Bursa de Valori București, fiindcă Președintele Consiliului de Administrație nu vrea, interlocutorii mei rămân muți. Așa ceva pur și simplu nu se întâmplă în Europa de Vest. Nu este posibil ca timp de un an Președintele unui Consiliul de Administrație să paralizeze o societate listată la bursă iar regulatorul și tribunalele să acopere această persoană. Mi se răspunde că asemenea excepții se mai pot întâlni în țări din lumea a treia, însă nu în UE. De ce nu se respectă drepturile acționarilor? De fapt, există anumite drepturi pentru unii acționari și altele pentru alții? Se mai miră cineva că doamna Palade încasează pe firmele ei chiriile de la Unirea, ea știind foarte bine că este deasupra oricărei legi? Cum putem să susținem că România are o piață de capital funcțională?! Pentru mine este inexplicabil ce se întâmplă...", declară Alexander Adamescu, Președintele The Nova Group.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel