Scaloppine al limone. Rețeta delicioasă a zilei
Te-ai plictisit de rețetele banale? Poți încerca scaloppine al limone. Nici măcar nu este greu de preparat!
Ingrediente
800 g piept de pui
2 lămâi
200 g unt
300 g făină albă
400 ml vin alb
1-2 linguri de muștar
50 g sare
30 g piper alb
100 ml ulei de floarea soarelui
Cum se prepară
Pieptul de pui se taie în felii subțiri care se bat usor cu ciocanul de șnitele. Se condimentează cu sare și piper. Se tăvalesc prin făină și se rumenesc pe ambele părți într-o tigaie, cu unt topit, scrie a1.ro. Se sting apoi cu vinul alb, se adaugă și sucul de lămâie, puțin muștar și se lasă pe foc 5-6 minute, cât să se prepare termic carnea. Se servesc feliile de piept de pui cu mult sos deasupra.
Vezi și: Salată Șuba cu pește afumat, cartofi și sfeclă roșie - REȚETA RUSEASCĂ
BONUS: Șnitel de porc cu cartofi la cuptor
Ingrediente
- cotlet de porc fără os 500 g
- făină 100 g
- ouă 2 buc
- pesmet 150 g
- sare 1 linguriță
- piper negru măcinat 1/2 linguriţă
- piper alb măcinat 1/2 linguriţă
- praf de usturoi 1/2 linguriţă
- boia de ardei dulce 1/2 linguriţă
- cartofi 4 buc
- rozmarin
Cum se prepară
Tăiaţi cotletul în felii subţiri. Bateţi bine cu ciocanul de carne fiecare felie. Pentru amestecul de şniţele aveţi nevoie de trei vase. În primul vas amestecaţi făina cernută împreună cu 2 linguriţe de sare, 1/2 linguriţă piper negru pudră, 1/2 linguriţă piper alb pudră, 1/2 linguriţă boia de ardei dulce, scrie delicatese.net.
În al doilea vas, bateţi ouăle împreună cu un praf de sare până se formează puţină spumă la suprafaţă. În al treilea vas puneţi pesmetul. Tăvăliţi o felie de carne prin făină, pe toate părţile. Scuturaţi-o bine de excesul de făină şi apoi tăvăliţi-o prin ou. Scurgeţi bine şi tăvăliţi-o prin pesmet. Repetaţi pentru toate feliile. Puneţi feliile la prăjit la foc mediu în ulei preincins. Scoateţi pe un prosop de hârtie.
Tăiaţi cartofii rondele de aproximativ 1 cm grosime. Amestecaţi cu sare şi ulei și apoi aşezaţi-le în tava de cuptor. Puneţi tava la cuptor pentru 40 min la 200 de grade, până se rumenesc. Întoarceţi rondelele pe cealaltă parte şi mai ţineţi 10 minute la 200 grade.
Vezi și: Lasagna, rețeta. Cum se prepară
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News