"Acum înțelegem cu toții de ce sănătatea trebuie să fie un domeniu strategic, în care să fie făcute investiții. Investițiile înseamnă în mod deosebit valorizarea inovației și facilitarea accesului la medicamente de ultimă generație, la standarde europene. Am văzut cât de importantă e inovația, acum când constatăm că nu avem un tratament eficient împotriva COVID-19, că nu avem un vaccin. Până la urmă, trebuie să învățăm să vedem că dincolo de costul unui medicament, există alte valori pe care acesta le salvează. Vorbim de vieți, vorbim de costuri asociate, vorbim de zile mai puține de spitalizare, care uneori sunt esențiale, de oameni activi pentru societate și pentru economie dacă sunt sănătoși", a declarat Dan Zaharescu, în cadrul evenimentului "Reforma în sănătate. Ce s-a schimbat în pandemie", organizat de DC MEDIA Group.
Scăderi dramatice la vaccinarea copiilor
"Un alt lucru pe care aș dori să-l subliniez, important în acestă perioadă, este necesitatea continuității procesului de vaccinare pentru copii. Este îngrijorător nivelul care s-a înregistrat în lunile martie și aprilie. Au fost niște scăderi dramatice ale nivelului de vaccinare și aici va fi nevoie de niște măsuri rapide care să permită recuperarea timpul pierdut până acum ", a completat el.
Vezi aici interviul complet:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei