Satya Nadella, noul Bill Gates de la Microsoft. A fost ales președinte și este simultan CEO
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Twitter
Foto: Twitter
Microsoft are aceeași persoană ca președinte și CEO pentru prima dată din 2000 încoace.

Conform The Verge, Microsoft l-a desemnat CEO pe Satya Nadella, fostul șef al Microsoft Azure, în data de 4 februarie 2014. Tot în aceeași zi, fostul CEO Steve Ballmer s-a retras din activitate, în timp ce fondatorul Bill Gates a renunțat la funcția de președinte al companiei.

Acum, după ce firma americană de software a devenit una dintre cele mai valoroase companii ale lume încă o dată, Nadella a fost ales în mod unanim președintele consiliului director al Microsoft. Este prima oară din ultimele două decenii când Microsoft are atât președinte, cât și CEO în persoana unui singur om. Inițial, Gates deținea aceste funcții până în 2000.

Noua versiune Windows 11 a apărut pe internet la câteva zile înainte de lansare

Următoarea versiune de Windows a fost scursă online de un site tehnologic. Conform The Verge, mult anticipatul Windows 11, pe care Microsoft plănuia să-l țină ascuns până spre finalul lunii iunie, a apărut pe internet. Site-ul chinez Baidu.com a făcut dezvăluirea, iar întregul sistem de operare poate fi văzut de pasionați, alături de noua interfață, meniul de start și multe altele.

Astfel, interfața pentru utilizatori arată foarte similar cu cea din anulatul Windows 10X. Microsoft a vrut să simplifice sistemul de operare pentru dispozitivele cu două ecrane, dar a renunțat la proiect pentru a face Windows 11. Cele mai mari schimbări vizuale au loc în jurul barei de taskuri. Microsoft a centrat iconițele pentru programe, a făcut ordine în informații și a adăugat un nou meniu de Start.

Nu este o revoluție, dar fiecare aspect al Windows 10 pare să fie îmbunătățit

Ceea ce vedem în Windows 11 este o versiune simplificată a ceea ce avem deja în Windows 10, inclusiv aplicații fixate, fișiere recente, dar și capacitatea de a închide sau reseta rapid dispozitivul. Microsoft oferă opțiune centrării meniului Start sau poziționarea sa tradițională în partea de stânga a display-ului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel