Data publicării:
Șase avioane de luptă ale Forțelor Aeriene SUA au fost trimise în România pentru a “transmite un mesaj puternic de solidaritate între aliați”
Informația fost publicată luni de către Forțele Aeriene Române. Conform acestora, șase aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene ale SUA au sosit la Baza 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, în data de 29 aprilie.
”Aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene ale SUA, dislocate la Baza 86 Aeriană.
Șase aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene ale SUA, de la Baza Aeriană Aviano, Italia, au sosit la Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, în data de 29 aprilie, pentru a înlocui Escadrila 480 Expediționară de Vânătoare a SUA, de la Baza Aeriană Spangdahlem.
Detaşamentul Escadrilei 510 Expediționară de Vânătoare a SUA va executa, în următoarea perioadă, misiuni și antrenamente în comun cu militari și aeronave ale Forțelor Aeriene Române.
Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO şi reprezintă o dovadă concretă a nivelului ridicat de cooperare în domeniul securității și apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și transmite un mesaj puternic de solidaritate între aliați”, arată Forțele Aeriene Române.
În perioada ultimelor două luni și jumătate, ca urmare a declanșării invaziei militare a Rusiei în Ucraina, 22 de avioane de luptă aliate, șase germane, opt italiene și opt americane, au asigurat misiuni de poliție aeriană NATO în România.
Misiunea standard – patru aeronave și un detașament militar – asigurată de Italia a fost intensificată după ce Rusia a invadat Ucraina.
La începutul lunii aprilie, misiunea de poliție aeriană NATO în România condusă de Italia a fost înlocuită de un detașament britanic format din patru aeronave Typhoon Eurofighter.
Ocazional și pentru perioade scurte de timp, două avioane de ultimă generație F-35 ale SUA și patru de tip F/A-18 Super Hornet au executat în același interval de timp misiuni și antrenamente în România, potrivit caleaeuropeană.ro
F-16 Fighting Falcon
F-16 Fighting Falcon este un avion de luptă multirol proiectat inițial de General Dynamics și îmbunătățit de Lockheed Martin pentru United States Air Force. A fost conceput inițial ca avion de vânătoare cu greutate redusă.
Dispune de comenzi de zbor electronice fly-by-wire (primul avion de luptă de serie echipat cu acest sistem), raport tracțiune-greutate supraunitar (începând cu variantele C/D), poate efectua viraje cu accelerație de 9g. În zbor manifestă stabilitate statică relaxată (negativă), de aceea nu poate fi pilotat fără sistemul computerizat fly-by-wire. Pe de altă parte, această instabilitate naturală îi conferă o manevrabilitate deosebită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News