Data publicării:

Sarmizegetusa asaltată. Cinci persoane acuzate de braconaj arheologic

Autor: Andreea Marinas | Categorie: Stiri
WhatsApp
sarmizegetusa-655x360
sarmizegetusa-655x360

Cince persoane au fost puse sub acuzare într-un dosar de braconaj arheologic de la Sarmizegetusa Regia. Infracţiunile sunt de luare de mită și de căutare de comori.

Cinci persoane, printre care şi un şef de post, au fost puse, joi, sub acuzare, în dosarul de braconaj arheologic produs în zona sitului Sarmizegetusa Regia din munţii Orăştie, potrivit unui comunicat transmis, joi, de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Potrivit sursei citate, un procuror al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de şeful postului de poliţie din localitatea Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara, Florin Iulian Marc, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de luare de mită, precum şi faţă de patru căutători de comori, Călin Corhan, Răduţ Stănilă Crişan, Emil Şerban şi Ioan Sergiu Sturza, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. 

[citeste si]

Potrivit Agerpres, anchetatorii au stabilit că „în perioada 2013- 2016, pe raza judeţului Hunedoara, în munţii Orăştie (zona Sarmizegetusa Regia- patrimoniu UNESCO), s-au derulat o serie de activităţi de braconaj arheologic, căutătorii de comori nedeclarând rezultatele acţiunii lor. Pentru ca şeful postului de poliţie să nu îndeplinească acte ce intrau în atribuţiunile sale de serviciu şi pentru a-i proteja în acţiunile ilegale pe care le desfăşurau, subsumate braconajului arheologic, cei patru inculpaţi căutători de comori au dat mită agentului sub forma efectuării unor lucrări de construcţii, precum şi a unor terenuri”. 

În acest dosar au fost efectuate, miercuri, 11 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost identificate mai multe obiecte din patrimoniul cultural naţional, printre care patru denari romani imperiali şi patru monede din perioada lui Burebista. 

De asemenea, la domiciliul unuia dintre căutători a fost găsit un detector de metale neautorizat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel