Recesiunea istorică provocată de COVID-19 ar putea duce la dublarea sărăciei extreme în Regatul Unit cu 2 milioane de gospodării, din care 1 milion de copii, potrivit estimărilor Univeristăţii Heriot Watt realizate pentru ONG-ul Trussel Trust, informează miercuri seara AFP, scrie Agerpres.
"Acest studiu cantitativ ia în calcul măsurile de ajutor guvernamentale deja anunţate", precizează o purtătoare de cuvânt a universităţii.
Mai mult de 2,4 milioane de persoane din Regatul Unit, echivalentul a un milion de gospodării, trăiau deja într-o mare sărăcie în 2019 înainte de începutul epidemiei, iar printre aceştia mai mult de o jumătate de milion de copii, o creştere cu 54% din 2017, potrivit unui studiu paralel desfăşurat de această facultate pentru o asociaţie britanică de luptă împotriva sărăciei, Joseph Rowntree Foundation.
Cine sunt cei mai afectați de sărăcia extremă
Chiar dacă o parte dintre cei loviţi de sărăcie extremă sunt persoane fără adăpost sau victime ale unor dependenţe, 81% dintre ei nu sunt, iar 14% dintre persoanele extrem de sărace lucrează.
Părinţii singuri fac parte din categoria cu cel mai mare risc, la fel ca persoanele care suferă de probleme de sănătate cronice sau de un handicap, potrivit studiului.
Trai decent sau sărăcie extremă
"Regatul Unit ar trebui să fie o ţară unde fiecare are şansa de a trăi o viaţa sănătoasă, decentă, sigură (...) În loc de aceasta, prea mulţi oameni trăiesc în sărăcie extremă" şi "nu sunt în măsură să-şi asigure esenţialul pentru a mânca, a rămâne la adăpost pe frig şi ploaie, a-şi păstra igiena", denunţă fundaţia Joseph Rowntree într-un comunicat.
Recesiunea istorică provocată de pandemia de COVID-19 şi măsurile de restricţionare a activităţilor în scopul stăvilirii acesteia riscă să agraveze şi mai mult situaţia, dată fiind creşterea şomajului deja constatată şi care ar urma să se agraveze în lunile următoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu