Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Sant Egidio, scrisoare pentru Patriarhul Daniel

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Comunitatea Sant Egidio a trimis un mesaj Patriarhului Daniel un mesaj cu prilejul aniversării a zece ani de la întronizarea Preafericirii Sale.

Iată conținutul scrisorii: 

Prea Fericirea Voastră,

cu ocazia celor zece ani de când ați fost intronizat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, doresc să vă exprim din partea mea, dar și în numele prof. Andrea Riccardi și al Excelenței Sale, Monseniorul Vincenzo Paglia și al tuturor prietenilor din Comunitatea Sant'Egidio, cele mai sincere și afectuoase urări: "Ad Multos Annos!".

Întotdeauna îmi amintesc cu bucurie prietenia noastră lungă și colaborarea noastră fraternă în atâtea momente, câteodată dificile, dar întotdeauna frumoase și importante.

Afecțiunea noastră fraternă pentru venerabila Biserică Ortodoxă din România - și nu pot uita marele eveniment din septembrie 1998 "Pacea este numele lui Dumnezeu" - a crescut de-a lungul anilor datorită atenției Dumneavoastră pentru Comunitatea Sant'Egidio și a simpatiei Prea Fericirii Voastre pentru angajamentul nostru în lume.

Dar astăzi as vrea să-mi amintesc cu bucurie, în un mod special, de acel 30 septembrie 2007, când si eu și Monseniorul Paglia am fost cu Prea Fericirea Voastră la intronizarea de la București. Îmi amintesc că în noaptea anterioară am ajuns târziu în București dar Dumneavoastră ati vrut să ne primiti, pentru un salut prietenesc. A fost un lucru foarte frumos și fratern. Această prietenie a crescut în acești zece ani și a adus multe roade bune pentru binele bisericilor noastre și a întregii lumi.

Cred cu adevărat că această fraternitate dintre noi are un viitor minunat. În această lume atât de plină de violență, este nevoie de fraternitate între creștini pentru a construi pacea. Lumea are nevoie de ea, săracii au nevoie de ea. As vrea să va exprim toată apropierea și colaborarea noastră deplină cu Prea Fericirea Voastră și cu venerabila Biserică Ortodoxa a României. În acest spirit, sperăm cu tărie că anul viitor, anul 2018, anul României Mari, va fi posibilă promovarea împreună a unei întâlniri de dialog și confruntare creștină în București, în inima Europei.

[citeste si]

În timp ce reînnoim urările pentru aniversarea Dumneavoastră, aș dori să amintesc câteva cuvinte pe care Prea Fericirea Voastră le-a spus pe 30 septembrie 2007. Mi se pare că aceste cuvinte sunt atât de prețioase și valabile astăzi pentru toți creștinii din Europa: "În primul rând, credincioșii sunt bogăția Bisericii noastre. Oricât ar fi de bogată material, o Biserică goală în timpul slujbelor de duminică sau de sărbători ar fi săracă din punct de vedere spiritual. Bogăția materială poate fi o binefacere sau o ispită; depinde cât de mult ne legăm de ea. Cu o bucată de pâine, dacă este oferită cu dragoste frățească unui om sărac, poți să câștigi Raiul. Cu multe bogății materiale, dacă aceste bunuri materiale devin scopul ultim al vieții, poți să pierzi mântuirea. De aceea Mântuitorul Iisus Hristos ne învață să folosim bunurile materiale în lumea aceasta ca o expresie a dragostei noastre frățești."

Europa noastră și întreaga noastră lume au nevoie de profeția acestei forțe spirituale, liberă de orice ispită materială, pentru a construi un viitor autentic și adevărat pentru fiecare bărbat și fiecare femeie.

Vă reînnoiesc, Prea Fericite Părinte, toate sentimentele noastre de prietenie. Să rămânem aproape de Dumneavoastră cu rugăciune și cerem Domnului să Vă păstreze întotdeauna și să vă susțină în marea voastră misiune pastorală. Vă cerem binecuvântarea Prea Fericirii Voastre pentru fiecare dintre noi și pentru lucrarea Comunității Sant'Egidio.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel