SANITAS protest. Ionuț Mișa, vești proaste
Solicitările sindicatelor din sănătate nu vor fi acoperite niciodată, probabil, şi nu mi se pare normal ca la un salariu să aibă şi sporuri de 300%, a declarat, joi, Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor Publice.
"Am avut discuţii cu sindicatele din sănătate de mai multe ori. Au venit şi la Ministerul de Finanţe şi au pichetat. Discuţiile astăzi sunt în jurul modului de repartizare a acelor sporuri. În bugetul de anul viitor se alocă 2,9 miliarde (lei n.r.), deci peste 20% creştere acordată doar la fondul de salarii. Înţeleg că în continuare nu sunt acoperite toate solicitările. Probabil că toate solicitările nu pot fi acoperite niciodată. Nu mi se pare normal ca o persoană să aibă un anumit salariu şi să aibă sporuri până la aproape 300%", a spus Mişa.
El a precizat că sunt şi sporuri pentru utilizarea calculatorului, iar acest lucru nu i se pare normal.
"Poate mai bine ar fi să includem aceste sporuri în salariu să ştim de la început că la nivelul unui medic salariul este exact atât, la nivelul unui asistent medical din zona de primire urgenţe salariul este atât. Aceste sporuri creează foarte multe probleme şi confuzii. Nu ştiu dacă la dumneavoastră există spor de calculator. Cred că astăzi toţi utilizăm calculatorul. Să iau un spor de 15% pentru că utilizez calculatorul nu mi se pare foarte corect. Sunt activităţi care nu ţin de actul medical în sine. Prioritatea a fost medicul şi asistenţii medicali. Probabil că nu au fost neglijate şi celelalte categorii. Faptul că se plâng şi vor mai mult decât au primit ţine de alt mod de abordare a lucrurilor", a mai arătat ministrul Finanţelor Publice.
Angajaţii din sănătate, membri ai Federaţiei SANITAS, s-au adunat joi dimineaţa în Piaţa George Enescu, pentru a merge în marş către Piaţa Victoriei, unde vor protesta faţă de problemele cu care se confruntă sănătatea şi asistenţa socială din România.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News