Data publicării:
Sanitas, miting de amploare. Federația anunță mai multe proteste
Sindicaliştii Federaţiei Sanitas se pregătesc de proteste şi de un miting de amploare.
În perioada 15 – 30 septembrie, toate organizaţiile membre ale Federaţiei Sanitas vor înainta memorii instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale, dar şi instituţiilor internaţionale, în care vor arăta care sunt principalele probleme ce împiedică funcţionarea normală a sistemului de sănătate şi asistenţă socială din România, precum şi tratamentul inegal, discriminatoriu pe care l-au instituit actualii guvernanţi în ceea ce priveşte salarizarea personalului din aceste domenii, se arată într-un comunicat al organizaţiei.
Sanitas a anunţat că va pune la dispoziţia membrilor de sindicat o petiţie on-line care să ofere o imagine măsurabilă a gradului de nemulţumire din sistem.
În zilele de 2, 4, şi 6 octombrie, membrii Sanitas vor picheta ministerele răspunzătoare de inechităţile, omisiunile şi discriminările Legii-cadru 153/2017 a salarizării bugetare – Ministerul Muncii, al Sănătăţii şi al Finanţelor.
În 19 octombrie, seria protestelor Sanitas va continua cu organizarea unui miting şi a unui marş, urmând ca, ulterior, Consiliul Naţional să decidă asupra datei la care vor declanşa greva generală în sistemul sanitar.
Principalele revendicări ale Federaţiei Sanitas:
1. Eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor specifice care, dacă va fi aplicat, va duce la scăderea veniturilor actuale ale angajaţilor.
2. Acordarea sporurilor pentru condiţiile de muncă întregului personal din sănătate şi asistenţă socială, inclusiv personalului tehnic şi administrativ.
3. Aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru toţi angajaţii din sănătate şi asistenţă socială, începând cu 1 martie 2018.
4. Renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, câtă vreme aceasta se traduce, în sectorul public, prin anularea creşterii salariale de 25% prevăzută de lege.
5. Acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018.
„Aceste solicitări au fost prezentate în repetate rânduri miniştrilor de resort şi altor reprezentanţi ai instituţiilor administraţiei publice centrale, însă fără niciun rezultat. În condiţiile în care, de luni de zile, guvernanţii au mimat interesul şi au continuat să acţioneze în defavoarea angajaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială, ultima soluţie rămasă Federaţiei este declanşarea programului de proteste” sesizează liderii Sanitas.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News