Data actualizării:
Data publicării:

Sanda Țăranu: Televiziunea nu face altceva decât să ne arate exact cum suntem. Așa că să nu ne supărăm

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres
Sanda Țăranu, una dintre cele mai apreciate și îndrăgite crainice ale Televiziunii Române din perioada comunistă, a atras atenția asupra lucrurilor pe care le vedem la televizor.

"Eu nu sunt crainică, eu am fost prezentatoare de program, care este cu totul altceva decât crainic. Crainicul este obligat să citească știrile sau să le spună exact așa cum sunt scrise. Eu aveam posibilitatea să schimb, să adaug, dar e cu totul altceva. Primeam scrisori... pentru că știam care erau preferințele oamenilor, să știu să le atragă atenția să nu piardă anumite emisiuni care știam eu că le plac și îmi plăceau și mie", a declarat Sanda Țăranu, pentru viva.ro

"Și bineînțeles că îmi făcea plăcere să prezint nu numai spectacolele, sau filmele, sau romanele foileton, care au fost de o calitate mult superioară față de ceea de vedem acum… Nu numai asta, dar îmi făcea plăcere să prezint și emisiunile colegilor mei. Pentru că am avut niște colegi foarte talentați, pe care i-am admirat, respectat… Și îmi făcea mare plăcere să le prezint emisiunile", a adăugat Sanda Țăranu.

"S-a schimbat cu totul"

"Sunt multe prezentatoare și frumoase talentate, dar e altceva. S-a schimbat cu totul. Și viața noastră la fel. Iar televiziunea nu face altceva decât să ne arate exact așa cum suntem. Așa că să nu ne supărăm. Ar însemna să ne supărăm pe noi înșine. Așa cred. Așa că nu pot să judec. Dar mă bucur că sunt fete frumoase și talentate", a mai spus aceasta.

Cine este Sanda Țăranu

Sanda Țăranu este actriță, jurnalistă, traducătoare și fostă crainică de radio și televiziune. A fost una dintre cele mai apreciate și îndrăgite crainice ale postului național TVR, între anii 1963 și 1998. Parcursul său a fost marcat de două momente în care și-a dat demisia din TVR, însă mereu s-a întors, fiind convinsă de colegi și admiratori să nu renunțe definitiv la locul care a consacrat-o.

Sanda Țăranu s-a retras din lumina reflectoarelor în anul 1998, dar legătura ei cu TVR nu s-a întrerupt complet. A continuat să colaboreze în calitate de narator al emisiunii "Telenciclopedia", dar și ca traducător și realizator al emisiunii  "Un zâmbet pentru vârsta a treia".  A fost căsătorită cu tenorul liric Nicolae Țăranu, care s-a stins din viață în urmă cu 13 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel