Data publicării:

Salvarea planetei prin veganism. Mircea Badea, reacție după știrile cu avocado

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik

Mircea Badea și-a relatat impresia în urma vizionării unei dezbateri despre veganism.

„Într-adevăr, am văzut și eu o dezbatere interesantă, o știți și voi, aceea că vaca se beșește. Iar când vaca se beșește, adică flatulează, emite gaze, iar apoi știți care e treaba că dacă mâncăm mai puțină carne de vită, noi, pe planeta Pământ, salvăm planeta. Bill Gates spunea să mâncăm carne artificială, că vaca e rea pentru natură. Și am văzut o dezbatere foarte interesantă, în care unul care era antivegan discuta cu un vegan, iar ăla (veganul) voia să-l responsabilizeze pe mâncătorul de carne. Și după aceea ăla (antiveganul) îl întreabă - prietene, dar ăstea pe care le mănânci tu, că nu știu să le zic pe nume, îți dai seama de unde sunt ele aduse și cât se poluează să ajungă pe masa ta, ca apoi să ai senzația că salvezi planeta? 

Interesantă dezbatere. Nu vreau să spun că unul sau altul ar avea dreptate sau către cine înclin eu. Ca dezbatere a fost interesant”, a precizat Mircea Badea, la emisiunea „În gura presei”, de pe Antena 3-CNN.

De la ce a pornit subiectul

Remarca a fost realizată după ce prezentatorul TV a citit un articol despre efectele negative are transportului de avocado, în raport cu cererea tot mai mare pe piață.

VEZI AICI: Cât rău faci dacă mănânci avocado. Ipocrizia „planetei vegane”

Agricultura de avocado poate duce la defrișarea pădurilor tropicale și la pierderea habitatelor naturale pentru a face loc plantațiilor de avocado. De asemenea, aceasta poate necesita cantități semnificative de apă pentru irigare, ceea ce poate contribui la scăderea nivelurilor de apă subterană în anumite zone.

Avocado este transportat pe distanțe lungi pentru a ajunge în magazinele din întreaga lume. Transportul pe distanțe lungi poate avea un impact semnificativ asupra emisiilor de gaze cu efect de seră.

Utilizarea excesivă a pesticidelor și fertilizatorilor în agricultura de avocado poate duce la poluarea solului și a apelor subterane. Consumul de avocado în mod moderat nu poluează planeta în mod direct, dar este important să fim conștienți de impactul producției și comercializării acestui aliment asupra mediului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel