Salvarea Bucureşti vrea în Cartea Recordurilor. Ce acţiune se va organiza şi cum poţi să participi
Salvarea Bucureşti vrea să intre în Cartea Recordurilor cu un proiect prin care, în 26 iulie, pe Stadionul Dinamo, 7.000 de români să înveţe simultan să facă resuscitare şi să acorde primul ajutor, un concurs similar fiind câştigat în 2010, de Mexic.
La concursul din 2010, din Mexic, au participat 6.577 de persoane, informează Mediafax.
"Societatea de Salvare Bucureşti iniţiază un demers inedit: 7.000 de români vor învăţa simultan, pe un stadion, cum să facă resuscitare şi cum să acorde primul ajutor. Evenimentul va avea loc în 26 iulie, ora 19.00, pe Stadionul Dinamo din Capitală şi va dura între 50 şi 80 de minute. Am ales iulie, întrucât în această lună Ambulanţa împlineşte 105 ani de activitate", a explicat managerul SABI, medic Alis Grasu.
Ea a subliniat că evenimentul nu este al Salvării, ci al tuturor românilor, proiectul fiind util fiecărui cetăţean.
Medicul a precizat că această acţiune s-a făcut cu eforturile proprii, fără bani publici, şi cu ajutorul sponsorilor. Acţiunea este susţinută de prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, şi conducerea clubului Dianamo.
Circa 700 de instructori specializaţi din cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti şi al Societăţii de Salvare Bucureşti le vor explica participanţilor tot ce trebuie să ştie despre suportul vital de bază (SVB). După detaliile tehnice, cursanţii vor demonstra pe 700 de manechine că au învăţat tehnicile predate. După utilizare manechinele vor fi donate serviciilor de ambulanţă din ţară", a explicat directorul medical al SABI şi preşedinte al Societăţii de Salvare Bucureşti, medicul Cristian Grasu.
Potrivit acestuia, doar câteva minute şi câteva manevre corecte pot face diferenţa între viaţă şi moarte.
"Vino să faci un curs vital şi poţi să intri chiar şi în Cartea Recordurilor!" este îndemnul cu care Societatea de Salvare Bucureşti pregăteşte campania pentru doborârea recordului deţinut de Mexic în 2010, a mai spus medicul Cristian Grasu.
Directorul medical a subliniat că toţi oamenii trebuie să ştie cum să salveze o viaţă. O procedură de resuscitare corect executată ajută un pacient în stop cardiovascular, fiind menţinută activitatea organelor vitale până la sosirea unui ajutor specializat sau până se reia activitatea cardiacă.
"Da! Învăţăm şi salvăm vieţi! Şi asta pentru că toate kiturile pe care se va face instructajul vor fi ulterior donate celor 40 de servicii de Ambulanţă din toată ţara şi celor 63 de unităţi de primiri urgenţe din spitalele din România. Anul trecut, în Mexic, 6.577 de cursanţi au arătat că se poate învăţa resuscitare! Şi sunt acum în Guiness Book. Trebuie să încercăm şi noi. 7.000 de cursanţi, 700 de instructori, 700 de kituri de învăţare a cursului SVB şi circa 200.000 de euro cheltuieli estimate, sunt doar câteva cifre ale unui proiect care poate face ca România să intre în Cartea Recordurilor cu o performanţă umană şi medicală", a adăugat Cristian Grasu.
Un reprezentant al Guiness World Records (GWR) va fi prezent pe stadionul Dinamo. În plus, acţiunea va fi supervizată ştiinţific de către UMF "Carol Davila" din Capitală.
Potrivit directorului medical, participanţii se pot înscrie pentru a participa la stabilirea recordului mondial din 26 iulie, fie la sediul SABI, fie la dresa www.sabif.ro pe formularul "Salvăm vieţi şi intrăm în Cartea Recordurilor".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News