Salata Malaga, un amestec delicios de cartofi, pește și ouă: Rețeta
Dacă nu mai știi ce să mai gătești, salata Malaga poate fi o variantă inspirată pentru următoarea ta masă. Iată cum se prepară...
Ingrediente
- 2 cartofi
- 1 portocală
- 2 ouă
- 1 fir de ceapă verde
- 150 g cod
- o mână de măsline negre
- ulei de măsline
- oțet
- sare
- chives (cepșoară) - opțional
Cum se prepară
Cartofii se fierb în coajă. Se scot și se lasă la răcit. Se curăță de coajă. Ouăle se fierb 10 minute. Se curăță de acoajă și se dau deoparte. Codul se gătește după preferințe. Poate fi fiert sau prăjit. Cartofii se taie în bucăți potrivite. Ouăle se taie în sferturi.
Într-un castron se adaugă cartofii și ouăle. Se taie ceapa verde felii și se adaugă și ea în castron. Portocala se decojește. Se îndepărtează pielița albă. Pulpa se taie în bucăți mici și se adaugă în castron, peste cartofi. Se adaugă în salată și măslinele negre. Codul se dezosează, se taie bucăți mari și se adaugă în salată, potrivit retete.unica.ro.
Separat se pregătește un dressing amestecând ulei de măsline, oțet și sare într-un castron mic. Dressingul se adaugă peste salată și se amestecă. Salata se servește cu chives tocat și piper proaspăt râșnit.
Citește și:
Chiftele de roșii cu feta, gustarea grecească plină de savoare. Rețeta din Santorini
Ingrediente
400 gr roşii (coapte şi dulci)
1 ceapă roşie medie (cca 50 gr)
10 frunze mari de busuioc
10 frunze mari de mentă
1 linguriţă rasă oregano uscat
50 gr feta
60 gr făina albă
1/2 linguriţă praf de copt
ulei pentru prăjit
sare, piper negru
Crema de ricotta şi feta
150 gr ricotta
50 gr feta
1 lingură ulei de măsline extravirgin
3 linguri apă
Salata de ceapă cu mentă
1 ceapă roşie medie
10 frunze mari de mentă
2 linguri suc de lămâie
1 lingura ulei de măsline
sare
Cum se prepară
Se prepară la început crema prin mixarea cu blenderul vertical a tuturor ingredientelor. Va rezulta o cremă pufoasă şi foarte fină. Se păstrează la frigider până e nevoie de ea.
Ceapa se taie peştişori fini. Se presară cu puţină sare, se masează uşor cu degetele ca să se desfacă. Se lasă 5 minute. Se adaugă sucul de lămâie şi se mai lasă 10 minute. Se adaugă înainte de servire menta tocată şi uleiul de măsline, scrie e-retete.ro.
Roşiile se taie cubuleţe şi se pun într-un bol. Se adaugă deasupra ceapa tăiată cubuleţe, verdeţurile tocate, feta sfărâmată. Se amestecă uşor. Se adaugă făina amestecată cu praf de copt, 1/2 linguriţă de sare şi se râşneşte piper negru. Se amestecă totul până făina e absorbită în totalitate. Din cauză că roşiile lasă suc, va rezulta o compoziţie lipicioasă, care stă pe lingură.
Se încinge într-o tigaie largă ulei de 1 deget. Verificaţi să fie uleiul bine încins. Daţi atunci focul la mediu sub tigaie. Luaţi câte o lingură generoasă din aluatul de chiftele. Aplatizaţi uşor între palme, dându-i formă de turtiță.
Puneţi turtițele în uleiul încins, fără a le înghesui. Prăjiţi câte 2,5 minute per parte. Nu le mişcaţi cât se prăjesc ca să nu le stricaţi forma până prind crustă. Sunt destul de fragile. Când au făcut o crustă rumenă, le întoarceţi. Scoateți chiftelele, pe măsură ce se fac, pe şerveţele ca să se absoarbă excesul de ulei. Vor rezulta 10 clătite. Ele vor avea crusta crocantă, dar interiorul cremos, de la roşii şi feta care se topeşte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News