Data publicării:
Salată cu roșii, brânză și avocado. Bun de tot! Rețeta simplă
Ce zici de o salată cu roșii, brânză și avocado? Este delicioasă și se prepară foarte ușor.
Ingrediente
- 1 avocado
- 1 roşie
- câteva frunze de salată verde
- 10-15 măsline
- 100g brânză telemea
- mărar verde
- zeamă de lămâie
- ulei de măsline
- verdeţuri a la Provence
- sare
Cum se prepară
Curăţăm avocado, îl tăiem în felii, apoi îl stropim bine cu zeamă de lămâie. Spălăm roşia, o tăiem şi pe ea în feliuţe şi amestecăm apoi cu feliile de avocado. Adăugăm măslinele, salată verde tăiată mărunt şi brânză cubuleţe. Condimentam cu sare şi ierburi a la Provence. Turnăm şi uleiul de măsline şi amestecăm în salată. După cum probabil ştiţi, avocado trebuie lăsat câteva zile până se înmoaie mai bine apoi îl puteţi folosi în diverse salate şi nu numai.
Vezi și: Salată de ouă cu avocado și porumb - Senzație în farfurie! Rețeta este extrem de simplă
BONUS: Cum îți seama dacă fructul de avocado este copt
În primul rând, un avocado copt are coajă de culoare verde închis spre negru. Evită să cumperi fructele cu coajă de culoare verde, pentru că acestea nu sunt încă foarte coapte, potrivit cumsa.ro.
Textura cojii este la fel de importantă. Aceasta trebuie să aibă o textură denivelată. Totodată, atunci când apeşi uşor pe coajă, trebuie să fie tare. În cazul în care apeşi cu uşurinţă şi laşi urme în acel fruct, te sfătuim să îţi îndrepţi atenţia către altul deoarece acesta este mult prea copt, posibil să fie şi stricat.
Şi starea în care se află codiţa fructului este foarte importantă. Atunci când o mişti şi cade imediat, iar acel loc este verde, atunci ţii în mână un fruct copt, gata să fie mâncat.
Trebuie să ştii că avocado care sunt un pic moi atunci când apeşi coaja se pot consuma chiar în acea zi, aşadar nu va mai trebuie să aştepţi dacă vrei să faci o salată sau un delicios guacamole.
Dacă vrei să cumperi avocado care nu este încă foarte copt şi să nu le mănânci imediat, atunci ar fi bine să le alegi pe cele cu coaja verde.
Dacă vrei să mănânci doar jumătate de avocado şi nu vrei ca cealaltă jumătate să prindă culoarea neagră, ar fi bine să o ungi cu puţin suc de lămâie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News