Salariul minim cu impozit zero, un vis frumos. A fost anunțat când ar putea deveni realitate
Anca Dragu, preşedintele Senatului, a anunţat când ar putea deveni realitate impozitul zero pe salariul minim.
„Ar putea deveni realitate (impozitul zero pe salariul minim - n.r.) într-un an, cam în doi ani, după ce avem finalizat un studiu de impact și atunci când veniturile bugetare și creșterea economică permit”, spus la TVR Anca Dragu.
Președintele Senatului precizează că o astfel de măsură are un impact negativ asupra bugetului.
„Pe de altă parte, este o datorie să ne uităm la salariații cu venituri foarte mici. În România există această situație foarte tristă în care 15% dintre salariați, deși muncesc, intră la categoria de sărăcie, acest concept de sărăcie. Ca atare, cea mai rapidă soluție de a-i scoate pe aceștioameni din sărăcie care, deși muncesc opt ore pe zi, la sfârșitul lunii, când primesc salariul, nu-și pot permite să-și asigure un trai decent după standardele normale”, adaugă Dragu, conform Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News