Salariu minim pe economie ar putea crește
Victor Ponta a anunțat, la România TV, că executivul are intenția de a crește salariu minim pe economie de la 700 la 800 de lei pe lună.
Guvernul va susţine creşterea în discuţiile cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional care va sosi pe 15 ianuarie la Bucureşti.
Creşterea cuantumului salariului minim este inclusă în proiectul de buget la care lucrează guvernul, urmând ca această creştere să fie aplicată de atunci când va fi aprobat bugetul. "Este vorba de un pachet de măsuri care trebuie discutate cu FMI şi Comisia Europeană", a precizat Victor Ponta.
Acesta a arătat că această creştere nu va duce la o mărire a cheltuielilor de personal în sectorul public, deoarece salariul minim al bugetarilor este deja fixat la 815 lei. "Impact negativ asupra bugetului nu există, există doar impact pozitiv asupra bugetului asigurărilor sociale pentru că se plătesc CAS-uri şi taxe, deoarece salariile din sectorul privat plătite până acum la gri", a declarat Ponta.
În aceste circumstanţe, cei care vor trebuie să scoată bani din buzunar ca să dea la stat sunt angajatorii din sectorul privat.
Potrivit programului de guvernare, noul Cabinet își propune, pentru următorii patru ani, finanțe publice transparente, lărgirea bazei de impozitare, parteneriate public-private în infrastructură și simplificarea sistemului de taxe. De asemenea, noul Executiv își propune să readucă TVA la 19% și să reducă CAS cu cinci puncte procentuale pentru angajatori și introducerea impozitului progresiv. Guvernul Ponta II anunța totodată că salariul minim pe economie va fi de 1.200 de lei.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News