România este o țară atât de bogată, încât preferă să plătească în loc să încaseze, preferă să dea decât să ia.

Administrația Rezervației se pregătește ”să demareze proceduri” pentru a stabili ce firmă sau ce ong va primi bani pentru ”extracția” a 300 de exemplare de șacal din Delta Dunării, în această iarnă.

Statul va plăti pentru a ține sub control o specie invazivă, care s-a înmulțit necontrolat și amenință nu doar animalele și păsările din Deltă, ci și oamenii. La fel ca urșii de la munte, șacalii au început să atace gospodăriile localnicilor.

Rețineți, în loc să vină turiști din Occident la safari în Deltă, în lunile de iarnă, când e sezon mort la pensiuni și hoteluri, în loc să încasăm taxe de la vânători, pentru a scăpa de o specie invazivă, dăunătoare, plătim de la buget ca să facem damblaua unor așa-ziși apărători ai mediului.

Protejăm, chipurile, animalele, fără să ne pese de oameni. Turismul de vânătoare ar mări veniturile localnicilor, ar oferi job-uri  și ar contribui la dezvoltarea  zonei. Italia, Spania sau Ungaria își exploatează fondul cinegetic. O adevărată industrie este construită în jurul acestui hobby.

România plătește firme care să ”extragă” urșii ori șacalii, evident după ce plătește studii de impact, că nu le mai ajung banii dați degeaba pe studii de fezabilitate. Asta e, de fapt, industria care merge bine, care duduie în România: producția de studii pentru nimic, plătite cu bani grei.

De ce a fost interzisă vânătoarea în Deltă? Răspunsul e simplu: pentru a satisface pretențiile unor ong-uri îngrijorate de soarta păsărilor protejate. Care, acum, sunt decimate de șacalii care mănâncă întâi pasărea, apoi ouăle din cuib. Activiștii au câștigat, sponsorii sunt mulțumiți, localnicii din Deltă au pierdut o sursă de venit, dar ce contează, fiindcă vocea lor nu se aude în centrul Capitalei.

Întrebarea este de ce au succes aceste grupuri de presiune în România și nu în Italia, Ungaria sau Spania? De ce câștigă la noi organizațiile care promovează interesele unui segment de public extrem de îngust, în vreme ce majoritatea este indiferentă, iar rezultatele măsurii luate sub presiune sunt discutabile, dacă nu chiar dezastruoase.

Odată, fiindcă minoritatea direct afectată de decizie nu are acces la mass-media, nici forță de mobilizare online. Nu contează pe scena politică. Satele din Deltă sau din Covasna ori Harghita se află la ani-lumină de Capitală. Publicul larg e ușor de manipulat, doar de asta s-au inventat sloganurile și rețelele sociale.  Iar administrația simte cât este de vulnerabilă. La câte bube au în cap, la cât de subțire le e pregătirea și la cât de marea lenea, orice capitulare poate fi considerată o victorie. Mai ales că despăgubirile sunt plătite de alții. 

Ca și șacalul, decidentul (parlamentar, șef de agenție ș.a.) este o specie oportunistă. Există, însă, o oarecare diferență, dacă luăm în calcul și restul definiției: ”şacalul este o specie oportunistă, extrem de inteligentă”...    

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News