Sabalenka, adversara lui Halep. Ce trebuie să știi despre ea
Aryna Sabalenka, aflată pe locul 34 în lume, o va întâlni, sâmbătă, 18 august, pe Simona Halep, pentru un loc în finala turneului de la Cincinnati.
CINCINNATI. Simona Halep – Arina Sabalenka, 18 august 2018. Adversara liderului mondial vine din Belarus. La numai 20 de ani, Sabalenka a intrat anul trecut pentru prima oară în Top 100. A disputat deja trei finale WTA, însă le-a pierdut pe toate. De menționat că a obținut, în 2018, patru victorii în confruntările cu jucătoarele din Top 10.
CINCINNATI. Simona Halep – Arina Sabalenka, 18 august 2018. Sportiva din Constanța a mai întâlnit-o o singură dată până acum, în ianuarie 2018. Atunci, românca s-a impus fără probleme. Sabalenka ştie că o aşteaptă un meci dificil. "Este o jucătoare tare, o adevărată luptătoare care întoarce toate mingile şi care se mişcă foarte bine pe teren", spunea Sabalenka.
CINCINNATI. Simona Halep – Arina Sabalenka, 18 august 2018. "Nu am mai jucat de atunci, dar observ că este foarte încrezătoare în propriile forţe şi loveşte mingea foarte puternic. Va fi o mare provocare, cu siguranţă. Eu sunt aici să dau tot ce am şi să lupt pentru a câştiga", a declarat Halep, înaintea meciului de sâmbătă.
CINCINNATI. Simona Halep – Arina Sabalenka, 18 august 2018. Partida va fi prezentată pe dcnews.ro în format live score.
Vezi și: CINCINNATI. Simona Halep – Arina Sabalenka, oră meci 18 august 2018
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News