Data actualizării:
Data publicării:

S-a supărat Țiriac: Dacă nu facem revoluție totală, nu avem nicio șansă... Îmi sângerează inima!

Autor: Irina Constantin | Categorie: Sport
WhatsApp

Ion Țiriac și-a exprimat, încă o dată, revolta. 

Alegeri prezidentiale 2024

Ion Țiriac cere o reformă în sportul românesc. El apreciază că desființarea Ministerului Sportului va adânci groapa în care ne aflăm.

”Zău că îmi sângerează inima când văd că suntem o agenție... de turism sau una de gunoi, ce suntem?! Noi, sportul? Epoca noastră e de 10 ori mai bună decât cea a comunismului, a lui Ceaușescu. Dar sportul e într-o groapă. Dacă nu facem o revoluție totală, începând de la grădiniță, nu avem nicio șansă.

Singurul lucru pozitiv e că e Lipă acolo, un om din sport. Dar cred că e pusă politic, iar un om politic pus nu poate face nimic. Sportul este totul, viață, sănătate. Nu avem de unde culege pentru că nu am semănat”, a spus Ion Țiriac, conform gsp

Ministerul Sportului a dispărut odată cu rotativa guvernamentală. Toate activităţile, posturile, personalul şi patrimoniul au revenit Agenţiei Naţionale pentru Sport, în condițiile legii. În funcția de președintă a ANS, cu rang de secretar de stat, a fost numită Elisabeta Lipă, preşedinta Federaţiei Române de Canotaj.

Agenţia Naţională pentru Sport a fost înfiinţată prin OUG nr. 59/2003, adoptată în cadrul şedinţei din data de 15 iunie a Guvernului României. ANS funcţionează în subordinea Guvernului şi sub coordonarea prim-ministrului, fiind finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin reorganizarea prin transformare a Ministerului Sportului, care s-a desfiinţat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel