Data actualizării:
Data publicării:

Novak Djokovic, retragere de la Turneul Campionilor. Câte puncte pierde campionul en-titre

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Cel mai titrat jucător de tenis din lume, Novak Djokovic, a anunțat retragerea de la Turneul Campionilor cu numai două zile înainte de tragerea la sorți. 

Novak Djokovic, fost lider mondial, în prezent pe locul 5 ATP, și-a anunțat retragerea de la Turneul Campionilor, care va avea loc în perioada 10-17 noiembrie, la Torino, astfel că nu își va putea apăra cel de-al șaptelea titlu obținut în turneul final. 

”Este o onoare să mă calific la Turneul Campionilor de la Torino. Mi-am dorit foarte mult să fiu acolo, dar din cauza unei accidentări nu voi fi disponibil săptămâna viitoare. Îmi cer scuze tuturor celor care plănuiau să mă vadă. Le doresc tuturor jucătorilor un turneu grozav. Ne vedem curând”, a scris Novak Djokovic într-o postare făcută pe Instagram.

FOTO: captura Instagram @ Novak Djokovic

În clasamentul ATP Race, în care sunt luate în considerare doar rezultatele din acest an, Djokovic se află pe locul 6.

Reamintim că Nole s-a accidentat în timpul turneului de la Roland Garros, având o ruptură la meniscul medial al genunchiului drept, fiind operat chiar la Paris, la două zile după diagnostic, iar în perioada următoare a jucat cu protecție la nivelul genunchiului. 

Prin neprezentarea la ATP Finals, Djokovici va pierde cele 1.300 de puncte, având în vedere că nu își va putea apăra titlul de la Torino.

De altfel, pentru campionul olimpic se încheie sezonul competițional, deoarece Serbia nu s-a calificat în turneul final al Cupei Davis de la Malaga, locul la care Rafael Nadal (38 de ani) se va retrage oficial din activitatea sportivă.

Novak Djokovic nu a mai jucat un meci oficial de la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, unde a pierdut în finală, în fața lui Jannik Sinner, actualul lider al tenisului mondial. 

Palmaresul impresionant al lui Novak Djokovic

Sârbul în vârstă de 37 de ani, împliniți în 25 mai, cel mai în vârstă campion olimpic, are 428 de săptămâni pe locul 1 (cele mai multe din istorie), încheind sezonul pe prima poziție de opt ori, timp în care a cucerit:

- medalie olimpică de aur

- 10 titluri la Australian Open

- 3 titluri la Roland Garros

- 7 titluri la Wimbledon

- 4 titluri la US Open

- 7 titluri la Turneul Campionilor, cel mai recent fiind cel din 2023, câștigat după o finală disputată cu Jannik Sinner.

- are două Career Golden Masters (40 de titluri, cele mai multe)

- a câștigat Cupa Davis cu reprezentativa Serbiei.

Cine sunt cei ”opt magnifici” de la Turneul Campionilor

În urma anunțului lui Djokovic, legat de retragerea de la Turneul Campionilor, norvegianul Casper Ruud, australianul Alex De Minaur și rusul Andrei Rublev au obţinut ultimele trei bilete pentru Torino, unde s-au calificat deja italianul Jannik Sinner, germanul Alexander Zverev, spaniolul Carlos Alcaraz, rusul Daniil Medvedev și americanul Taylor Fritz, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel