Data actualizării:
Data publicării:

S-a răzgândit. Moise Guran: "S-au întâmplat prea multe în acești cinci ani"

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Moise Guran a făcut precizări despre afirmațiile din anul 2015 în care a spus că detestă jurnaliștii care intră în politică.

Moise Guran a explicat că decizia intrării în politică a fost motivată de faptul că „s-au întâmplat prea multe în acești cinci ani". Precizările vin în contextul în care, într-o postare pe Facebook din 2015, Guran spunea că detestă jurnaliștii care renunță la profesie ca să facă pasul în politică.

„Nu e nevoie să citezi din ce spuneam acum cinci ani. O spun și acum la fel. Am spus-o încă din prima declarație în care mi-am anunțat plecarea. Atâta doar că s-au întâmplat prea multe în acești cinci ani", a scris Moise Guran, joi, pe Facebook.

„O trădare față de public"

Reacția acestuia vine după ce, într-o postare din 2015 pe rețeaua de socializare, Moise Guran explica că detestă renunțarea la profesia de jurnalist pentru intrarea în politică. El preciza atunci că gestul unui ziarist de a intra în politică reprezintă „o trădare față de public", citează Mediafax.

Moise Guran a participat, miercuri seară, la ședința Biroului Național al USR. Acesta și-a exprimat intenția de a se înscrie în partid, renunțând la meseria de jurnalist.

Acesta a declarat, întrebat miercuri seara după reuniunea USR, dacă va candida la alegerile parlamentare, că în cazul în care i se propune, va candida și la prezidențiale. El a precizat că nu are intenția de a candida la locale din partea Alianței USR-PLUS, dar se va implica activ în campanie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel