S-a ajuns la un consens cu sindicatele din Valea Jiului. Minerii reiau lucrul
Reprezentanţii Ministerului Economiei au ajuns la un consens cu liderii de sindicat din Valea Jiului, fiind astfel create premisele pentru stingerea conflictului de muncă şi reluarea activităţii începând de vineri seară, anunţă Ministerul Economiei.
Într-un comunicat de presă transmis vineri seară, reprezentanţii Ministerului Economiei spun că au ajuns la un consens cu liderii de sindicat din Valea Jiului, urmând ca deciziile luate în urma negocierilor să fie făcute publice luni, după ce acestea vor fi validate prin hotărâri legale ale conducerii CNH şi ale Sindicatului “Muntele”.
Conform sursei citate, astfel au fost create premisele pentru stingerea conflictului de muncă şi pentru reluarea activităţii începând de vineri seară.
Minerii de la cele şapte exploatări din Valea Jiului au declanşat protestele luni, câteva mii de ortaci protestând în curtea Companiei Naţionale a Huilei şi mărşăluind pe străzile din Petroşani.
Minerii au cerut majorarea cu 100 de lei a sporului de periculozitate, la 700 de lei, şi creşterea preţului cărbunelui livrat producătorilor de energie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News