Ryan Lochte, suspendat pentru dopaj
Înotătorul Ryan Lochte a primit o suspendare de 14 luni din activitate pentru dopaj.
Înotătorul Ryan Lochte, de şase ori campion olimpic, a acceptat o suspendare de 14 luni pentru dopaj pentru că a recurs la o perfuzie intravenoasă interzisă, a anunţat luni Agenţia americană antidoping (USADA), citată de Reuters.
Potrivit unui comunicat al USADA, Lochte a postat pe reţelele de socializare o imagine în care apare primind o perfuzie cu substanţe autorizate, iar o anchetă ulterioară a arătat că el a depăşit nivelul admis. Suspendarea sportivului de 33 de ani a intrat în vigoare pe 24 mai, data perfuziei.
Lochte a fost în atenţia presei în 2016 când, împreună cu alţi înotători americani, a pretins că au fost victimele unei agresiuni din partea unor falşi poliţişti în timpul Jocurilor Olimpice de la Rio, dar apoi şi-au schimbat declaraţiile, iar autorităţile braziliene i-au pus sub acuzare pentru denunţ mincinos al unei infracţiuni. În septembrie 2016, Lochte a fost suspendat 10 luni de Comitetul olimpic american (USOC) după acest incident. Lochte a cooperat pe deplin cu ancheta USADA.
Potrivit USADA, perfuziile intravenoase sau injecţiile care depăşesc 100mL într-un interval de 12 ore şi în cazul cărora nu există o scutire de uz terapeutic sunt interzise, cu excepţia situaţiilor când sunt efectuate în mod legitim în cadrul unui tratament spitalicesc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News