Rusia va continua războiul indiferent de condițiile meteorologice. Anunțul lui Peskov: Este greu de imaginat
Kremlinul spune că va continua războiul indiferent de vreme.
Invazia Ucrainei de către Rusia va continua indiferent de condițiile meteorologice, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pe măsură ce zăpada și temperaturile reci s-a instalat în țară, scrie CNN.
Întrebat despre milioanele de oameni care au rămas fără electricitate după atacurile masive asupra Ucrainei în această săptămână, în contextul în care este de așteptat ca temperaturile să scadă în continuare în țară, Peskov a spus: "Operațiunea militară specială continuă și continuarea ei nu depinde de condițiile climatice și meteorologice".
Peskov spune că Rusia nu vrea negocieri publice cu Ucraina
Potrivit lui Peskov, autoritățile de la Kiev nu mai sunt dispuse să negocieze. Și dacă sunt, vor negocieri "publice", ceea ce Moscova nu vede să se întâmple.
"Este greu de imaginat negocieri publice, nu există așa ceva. Și cu atât mai mult cu negocierile publice într-o astfel de situație", a spus Peskov.
Întrebat în continuare de ce milioane de civili suferă fără electricitate și căldură, Peskov s-a referit la "nedorința părții ucrainene de a rezolva problemele, de a intra în negocieri".
"Nedorința părții ucrainene de a rezolva problema, de a intra în negocieri, în plus, acțiunile părții ucrainene de a abandona înțelegerile convenite și așa mai departe, acestea sunt toate consecințele, iar acest lucru trebuie discutat", a spus Peskov.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus în mod repetat că Ucraina este dispusă să se angajeze în discuții diplomatice cu rușii, dar el a semnat un decret la începutul lunii octombrie prin care exclude orice negocieri cu președintele rus Vladimir Putin. Acest decret a venit ca răspuns la anexarea autodeclarată de către Rusia a teritoriilor din estul Ucrainei în urma unor referendumuri false organizate acolo.
Peskov susține că Rusia lovește infrastructura Ucrainei cu potențial militar
Loviturile cu rachete sunt efectuate asupra infrastructurii Ucrainei care sunt direct sau indirect legate de potențialul său militar, a declarat Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, scrie Interfax.
"Vorbim despre acele facilități de infrastructură care au legătură directă sau indirectă cu potențialul militar al Ucrainei și al regimului ucrainean", a declarat Peskov reporterilor.
Zelenski recunoaște că a primit „semnale“ că Putin ar fi vrut să negocieze
Președintele Volodimir Zelenski a declarat țările occidentale au dat „semnale” că președintele rus Vladimir Putin a căutat să negocieze direct cu Ucraina.
„Am primit semnale că Putin dorește negocieri directe”, a declarat Zelenski reporterilor la Kiev. În loc de negocieri tipice care au loc în spatele ușilor închise, Zelenski a spus că a propus discuții publice cu Kremlinul, deoarece „Rusia duce un război public”.
Ucraina și Rusia au purtat discuții de pace în faza incipientă a războiului pe scară largă, dar nu s-a obținut niciun rezultat. Ucraina a declarat că negocierile cu Rusia sunt imposibile până la o retragere militară completă. Președintele Volodimir Zelenski a spus că ar fi deschis la idee doar dacă Putin nu va mai fi la putere, conform Kyiv Independent. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News