Data publicării:

Rusia se antrenează să respingă un atac aerian inamic în apropierea frontierei occidentale

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Rusia a organizat un exercițiu militar pentru a exersa respingerea unui atac aerian masiv.

Forțele armate ruse au organizat un exercițiu militar pentru a exersa respingerea unui atac aerian masiv al unui adversar, a declarat luni Interfax, citând Districtul militar vestic al Rusiei, în contextul în care Moscova și Occidentul se află în impas din cauza ambițiilor NATO ale Kievului.

Aproximativ 1.000 de soldați au luat parte la operațiune, potrivit Reuters, care citează Interfax.

Rusia a adunat zeci de mii de soldați în apropierea Ucrainei și a cerut ca vecinul său sudic să nu fie admis în NATO și să nu fie desfășurate arme ofensive acolo sau în alte țări vecine.

Unele trupe au început să se întoarcă la bazele permanente după exerciții în apropierea Ucrainei, scrie Mediafax.

Putin nu a precizat cum reacționează Rusia dacă NATO nu îi îndeplinește condițiile

 

Preşedintele Vladimir Putin nu a precizat cum va reacţiona Rusia dacă cererile sale de garanţii de securitate din partea NATO cu privire la extinderea Alianţei spre est nu vor fi îndeplinite.

Potrivit Agerpres, răspunsul va depinde "de propunerile pe care mi le prezintă experţii noştri militari", a declarat Putin duminică la televiziunea de stat. Preşedintele Putin a adăugat că Rusia urmăreşte să obţină un rezultat obligatoriu din punct de vedere juridic în aceste negocieri. În urmă cu o săptămână, Moscova a înmânat reprezentanţilor NATO şi SUA un proiect de acord prin care se cere încetarea expansiunii spre est a NATO, proces pe care l-a calificat ca fiind o ameninţare la adresa securităţii Rusiei.

Rusia doreşte să obţină, de asemenea, o garanţie categorică că NATO nu va accepta Ucraina ca membru, cerere pe care Alianţa Nord-Atlantică a respins-o în trecut. Potrivit Moscovei, discuţiile ar urma să aibă loc iniţial cu oficialii americani în luna ianuarie. Joi, preşedintele Putin a declarat că Rusia se aşteaptă la rezultate rapide. Informaţii despre presupuse pregătiri ale Rusiei pentru o invazie a Ucrainei provoacă îngrijorare internaţională de mai multe săptămâni. Rusia a negat în mod repetat astfel de acuzaţii. Uniunea Europeană şi NATO au ameninţat Moscova cu consecinţe grave în cazul unei escaladări militare. Rusia a răspuns cu cererea ca NATO să promită că nu se va extinde spre est. 

Gazprom „toarnă gaz pe foc” într-un moment de tensiune la nivel european

Gazprom consideră ca fiind imprudentă vânzarea de către Germania a gazelor ruseşti Poloniei, într-un moment de creştere a preţurilor, dezminţind acuzaţiile că Moscova limitează în mod voluntar livrările spre Europa, transmit AFP şi Reuters (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel