Rusia nu vrea să ancheteze conform regulilor internaționale prăbușirea avionului în care se afla Evghenii Prigojin
Rusia nu va ancheta conform regulilor internaționale prăbușirea avionului în care se afla Evghenii Prigojin.
Rusia a informat autoritatea de investigare a aeronavelor din Brazilia că deocamdată nu va ancheta conform reglementărilor internaţionale prăbuşirea avionului Embraer, de fabricaţie braziliană, în care şi-a pierdut viaţa Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor Wagner, a declarat marţi agenţia braziliană pentru Reuters.
Evghenii Prigojin, doi locotenenţi de top ai grupării Wagner şi patru bodyguarzi s-au numărat printre cele zece persoane care au murit în urma prăbuşirii avionului la nord de Moscova, săptămâna trecută. Șeful Wagner a murit la două luni de la ziua în care a organizat o revoltă, lucru care a reprezentat cea mai mare provocare pentru preşedintele Vladimir Putin de când a ajuns la putere în 1999.
Centrul de Cercetare şi Prevenire a Accidentelor Aeronautice (CENIPA) din Brazilia, în interesul îmbunătăţirii siguranţei aviaţiei, a declarat că se va alătura unei anchete conduse de Rusia dacă va fi invitat, precum şi investigaţiei conduse în conformitate cu regulile internaţionale.
SUA şi alte guverne occidentale bănuiesc că în spatele prăbuşirii avionului s-ar afla Kremlinul
Autoritatea de aviaţie a Rusiei nu este obligată să dea un răspuns pozitiv CENIPA, dar unii foşti anchetatori sunt de părere că ar trebui, deoarece SUA şi alte guverne occidentale bănuiesc că în spatele prăbuşirii din 23 august a lui Embraer Legacy 600, care are un record de siguranţă bun, s-ar afla Kremlinul, care a negat însă orice implicare.
Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Aviaţia Civilă Internaţională (ICAO) cu sediul la Montreal, zborul din Moscova cu destinaţia Sankt Petersburg a fost unul intern, deci nu este supus regulilor internaţionale cunoscute în industrie sub denumirea legală "Anexa 13".
"Nu sunt obligaţi, ci doar este recomandat să facă asta", a declarat pentru Reuters şeful CENIPA, brigadierul Marcelo Moreno, după ce agenţia a trimis săptămâna trecută un e-mail în care a întrebat autorităţile ruse dacă vor deschide o astfel de anchetă."Dar dacă vor spune că vor deschide ancheta şi vor invita Brazilia, vom participa de la distanţă".
Consultantul american pentru siguranţa aviaţiei şi fost investigator John Cox a spus că o investigaţie internă rusă va fi întotdeauna pusă sub semnul întrebării fără participarea Braziliei, ţara în care a fost fabricat avionul."Cred că este foarte trist", a spus Cox după ce i s-a comunicat răspunsul Rusiei."Cred că dăunează transparenţei anchetei ruse".
CENIPA a informat, într-o declaraţie trimisă prin e-mail, că a primit marţi răspunsul din partea Comitetului Interstatal pentru Aviaţie - Comisia de Investigare a Accidentelor (IAC), autoritatea rusă spunând că nu va deschide deocamdată o anchetă conform Anexei 13.
Cum sunt investigate incidentele aeriene
În investigarea accidentelor aeriene, experţii lucrează pentru a îmbunătăţi siguranţa aviaţiei fără a încerca să găsească vinovaţi, dar anchetele sunt adesea afectate de interese politice.
CENIPA şi producătorul Embraer vor să prevină viitoare accidente, dar se confruntă cu provocări în obţinerea de informaţii din cauza sancţiunilor impuse Rusiei şi a reticenţei Moscovei de a permite controlul extern.
Aproximativ 802 avioane regionale Embraer cu 37 până la 50 de locuri, construite pe aceeaşi platformă ca aeronava Legacy 600, sunt în serviciu, subliniind interesul Braziliei de a participa la anchetă. Embraer a refuzat să comenteze.
Jeff Guzzetti, un fost investigator al accidentelor aeriene din SUA, a spus că Rusia ar trebui să accepte asistenţa din partea Braziliei, chiar dacă CENIPA poate participa doar de la distanţă. "Dacă nu o fac, ei bine, atunci acesta este un semn sigur că nu va fi o anchetă transparentă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News