Data publicării:
Rusia lui Putin vede 'cenzură politică' doar la alte țări. Moscova critică suspendarea a 6 posturi TV din Republica Moldova
Rusia a criticat decizia luată de Republica Moldova de a suspenda licenţa de emisie a 6 posturi de televiziune.
Moscova a calificat această măsură drept cenzură politică, relatează Reuters.
'Considerăm că această interdicţie este un act fără precedent de cenzură politică, un abuz asupra principiului pluralismului media şi o încălcare flagrantă a dreptului la liber acces la informaţie la care conducerea politică a Republicii Moldova îşi declară periodic adeziunea', a spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.
'În lumina consecinţelor fără precedent a implementării acestei interdicţii pentru partea rusofonă a populaţiei ţării, calificăm aceasta drept o încălcare cinică a drepturilor minorităţilor naţionale', a adăugat Zaharova.
Şase posturi de televiziune din Republica Moldova îşi vor suspenda activitatea pe durata stării de urgenţă, potrivit unei decizii aprobate în cadrul şedinţei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale (CSE), prezidate de premierul moldovean Natalia Gavriliţa.
Posturile vizate sunt: NTV Moldova, Accent TV, Orhei TV, Primul în Moldova, TV6 și RTR Moldova. Unele televiziuni emit în limba rusă și sunt acuzate că difuzează informaţii incorecte despre Republica Moldova, precum și despre agresiunea militară rusă contra Ucrainei.
Decizia de suspendare va intra în vigoare luni. Se va aplica pe perioada stării de urgenţă declarate de Republica Moldova după începerea în 24 februarie a invaziei ruse în Ucraina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News