
"La exerciţiul tactic participă circa 10.000 de militari şi peste 50 de unităţi de echipamente de luptă, inclusiv nave de suprafaţă şi de sprijin, submarine, avioane şi elicoptere navale", sisteme de rachete de coastă Bal şi Bastion, precum şi blindate pe şenile, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.
Acesta mai menţionează că în timpul exerciţiului au fost lansate rachete de croazieră Vulcan, Granit şi Onyx, care au simulat lovirea unor nave inamice în Marea Bering.
Conform aceluiaşi comunicat, exerciţiile au ca scop protejarea "comunicaţiilor rutei maritime de nord", care trece prin zona ţărmului rus al Oceanului Arctic, pe care Rusia o promova încă de dinaintea războiului din Ucraina ca o soluţie de viitor pentru transportul mărfurilor între Asia şi Europa.
Rusia a anunţat anul trecut că intenţionează să investească circa 30 de miliarde de dolari până în anul 2035 pentru a dezvolta ruta navigabilă de nord, care devine tot mai viabilă pe măsură ce procesul de încălzire globală reduce tot mai mult suprafeţele îngheţate în zona Arctică.
Preşedintele rus Vladimir Putin a subliniat importanţa acestei rute în discursul susţinut luna trecută la summitul BRICS, unde a spus că Rusia are planuri pentru construcţia unor noi porturi şi terminale petroliere, precum şi de extindere a flotei de spărgătoare de gheaţă, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
- Ploi abundente și vânt puternic. Elena Mateescu (ANM) anunță fenomene meteo extreme: Rafale de 70 - 80 km/h
- Ce trebuie să facă toții șoferi la fiecare 6 secunde. Titi Aur: Toate testele au demonstrat. Ar trebui învățat în școala de șoferi
- Sezonul Balanței a început. Ce aduce pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- BANCUL ZILEI: Discurs la căpătâiul răposatului
- Veto față de Austria la Bruxelles: România nu se răzbună, ci apără NATO
- Se strică vremea: Alerte meteo emise de ANM. Cod Galben, duminică dimineață UPDATE
- Fosta soție a lui Dumitru Buzatu, ieșire nervoasă: "I s-a înscenat totul. Ce mare avere are? Pe mine de ce m-au suspendat din partid?"
- Gigi Becali, mesaj după imaginile care arată accidentul în care a fost implicat
- Despre urși și trenuri. "Se petrec scene atroce! Le pun momeli pe linii ca să fie călcați! Dar la viteza cu care merge trenu'n România..."