Rusia cere să i se traducă apropierea Republicii Moldova de UE
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, vrea ca Rusia să fie informată despre cum se vor răsfrânge asupra Rusiei apropierea Republicii Moldova de UE și semnarea unui acord între cele două părți.
Lavrov a spus - în timpul unei conferințe de presă cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, prilejuită de vizita oficialului moldovean la Moscova - că Rusia respectă decizia Rep. Moldova de a încerca să intre în Uniunea Europeană.
Șeful diplomației ruse a solicitat să afle informații despre ce înseamnă semnarea Acordului de asociere a Republicii Moldova la UE, care va fi parafat anul acesta la Vilnius.
”Am fi interesaţi ca odată cu apropierea semnării unor acorduri cu UE, între reprezentanţii statelor noastre să se desfăşoare consultări pentru a putea înţelege cum obligaţiunile pe care şi le va asuma Republica Moldova odată cu semnarea acordurilor cu UE se vor răsfrânge, în modul practic, asupra activităţii comerciale ale statelor noastre atât în plan bilateral cât şi în cadrul acordurilor din cadrul CSI, asupra cooperării în domeniul energetic, deoarece din câte înţeleg, Republica Moldova va trebui să accepte condiţiile pachetelor energetice ale UE, cum se va răsfrânge asupra cooperării în domeniul migraţional”, a declarat Lavrov, citat de Agerpres.
Oficialul din Republica Moldova, Natalia Gherman, i-a transmis lui Lavrov intenția țării sale a semna în toamnă Acordul de asociere la UE, care va cuprinde și crearea Zonei de liber schimb, demers ce este susținut de majoritatea cetățenilor din Republica Moldova, dar și de actuala guvernare.
”Procesul de integrare europeană este cel mai bun exemplu de modernizare şi dezvoltare pe care Republica Moldova l-a ales pentru viitorul său. Credem că integrarea europeană va aduce schimbări în toate sferele, va transforma Republica Moldova într-un stat modern şi va îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor, inclusiv a celor din regiunea transnistreană”, a spus Gherman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News