Rusia anunţă încheierea mobilizării celor 300.000 de rezervişti. Circa 82.000 sunt deja în Ucraina
Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri încheierea mobilizării parţiale decretate pe 21 septembrie de preşedintele Vladimir Putin pentru consolidarea armatei ruse în campania militară împotriva Ucrainei, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Dintre cei 300.000 de rezervişti convocaţi, aproximativ 82.000 au fost deja trimişi în Ucraina pentru a participa la operaţiunea militară specială, l-a informat ministrul Serghei Şoigu pe preşedintele Putin la o reuniune de unde televiziunea rusă a transmis imagini.
Aproximativ jumătate dintre rezerviştii trimişi în Ucraina au fost deja desfăşuraţi în unităţi militare combatante, ceilalţi fiind în continuare în instrucţie în zona de conflict. Cei aproximativ 218.000 de rezervişti care nu sunt în Ucraina desfăşoară de asemenea în prezent activităţi de instrucţie militară, a mai precizat Şoigu.
Nu este prevăzută nicio sarcină suplimentară
Nu este prevăzută nicio sarcină suplimentară, a adăugat acesta, promiţând astfel că nu se are în vedere vreo altă mobilizare în perioada următoare, dar a adăugat că vor fi recrutaţi în continuare voluntari şi soldaţi pe bază de contract. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au intrat în rândurile forţelor armate, a reacţionat Putin.
Mulţumesc pentru această loialitate faţă de datorie, pentru acest patriotism, a mai spus el în discuţia cu Şoigu, acesta din urmă susţinând că au fost soluţionate şi problemele de echipare a rezerviştilor, după ce au ieşit la suprafaţă deficienţe de acest fel. Armata ucraineană desfăşoară din luna septembrie o contraofensivă reuşită pe mai multe fronturi pentru a recupera controlul asupra teritoriilor ocupate de Rusia după lansarea invaziei pe 24 februarie.
Ce a devenit o provocare majoră pentru Rusia
O provocare majoră pentru Rusia a devenit în acest timp dezechilibrul dintre efectivele sale şi cele ucrainene, după ce Kievul a introdus în luptă rezerve umane şi de echipamente militare, inclusiv arme furnizate de ţările occidentale, care au creat o situaţie de superioritate pentru armata ucraineană, ce a reuşit astfel să înainteze pe mai multe direcţii.
Din acest motiv Putin a ordonat mobilizarea parţială, el şi ministrul Şoigu afirmând că a fost nevoie de această măsură pentru a susţine o linie a frontului ce depăşeşte 1.000 de kilometri.
Deşi contraofensiva ucraineană pare să încetinească, trupele ucrainene au continuat vineri să avanseze în provincia Lugansk din estul ţării, în timp ce în provincia vecină Doneţk au fost respinse atacurile grupului de mercenari Wagner, potrivit Kievului.
În acest timp este în continuare aşteptată o contraofensivă ucraineană majoră în regiunea sudică Herson, de unde trupele ruse au evacuat populaţia de pe malul drept al râului Nipru.
Citește și - Comisia Europeană: Atunci când Putin vorbeşte, 'adevărul este fals, iar falsul este adevăr'
Comisia Europeană a minimalizat vineri credibilitatea declaraţiilor preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit căruia lumea trece prin cei mai periculoşi ani de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, apreciind că, în gura lui, 'adevărul este fals, iar falsul este adevăr', relatează EFE.
'Pentru mine, discursul lui Putin nu este decât ceva 'orwellian, a declarat purtătoarea de cuvânt a Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), Nabila Massrali, în cursul conferinţei de presă zilnice la Comisia Europeană, în care s-a referit la faptul că în declaraţiile liderului rus 'ceea ce pare eronat este corect, iar ceea ce afirmă că este corect este eronat; adevărul este fals, iar falsul este adevăr'.
Nabila Massrali a răspuns astfel atunci când a fost întrebată despre discursul lui Putin de joi, la clubul de dezbateri Valdai, în care a afirmat că lumea se confruntă cu 'cel mai periculos şi mai imprevizibil' deceniu de la al Doilea Război Mondial. În intervenţia sa, care a durat mai bine de jumătate de oră şi a continuat cu o sesiune de întrebări (ce s-a prelungit până la trei ore), liderul rus nu a făcut economie de cuvinte pentru a critica Occidentul şi lumea unipolară, care ar fi luat sfârşit, în opinia sa. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News