Conform BBC, este vorba despre vaccinarea împotriva coronavirusului anunțată încă din martie, după ce a înregistrat primul ser conceput pentru animale. Câteva regiuni ale Rusiei au început deja să vaccineze în cabinetele veterinare, a transmis autoritatea pentru animale din țară, Rosselkhoznadzor. Vaccinul Carnivak-Cov este un subiect de interes și pentru Uniunea Europeană, Argentina, Coreea de Sud și Japonia, a anunțat compania.
În timp ce oamenii de știință sunt de părere că, în prezent, nu există vreo dovadă că animalele joacă un rol semnificativ în transmiterea bolii către oameni, au fost confirmate cazuri de infectare la câteva specii cum ar fi câinii, pisicile, primatele și nurcile. Aproximativ șase luni urmează să dureze imunitatea la coronavirus după vaccinul Carniva-Cov.
Cine apelează la vaccinarea animalelor?
Consilierul șefului Rosselkhoznadzor, Julia Melano, a spus că clinicile veterinare au primit cereri pentru imunizare de la „crescători și stăpânii care călătoresc des, dar și de la cetățenii care-și țin animalele dezlegate”.
Un alt vaccin este dezvoltat de compania farmaceutică veterinară Zoetis din Statele Unite ale Americii. Covid-19 a fost o problemă serioasă pentru nurci, mamifere semi-acvatice crescute pentru blană. Mai multe țări au raportat infecții în populațiile crescute pentru blană și, în unele cazuri, acestea s-au îmbolnăvit grav sau au murit. Cea mai mare astfel de situație a avut loc în Danemarca, sfârșind cu eutanasierea a milioane de animale și oprirea creșterii lor până în 2022.
Danemarca a început să ardă trupurile nurcilor care au fost îngropate în masă
Conform The Sun, în jur de 17 milioane de nurci au fost eutanasiate în Danemarca, acum câteva luni, pentru a opri răspândirea unei noi variante de coronavirus care avea potențial periculos de infectare fiindcă circulase prin populația animală.
După evenimentul de îngropare în masă, lângă orașul Holstebro, au apărut imagini în care se vedea cum trupurile neînsuflețite ale mamiferelor asemănătoare cu vidra au ieșit la suprafață. Presa le-a numit atunci nurci „zombie”. Acum, în jur de 30 de tone de carcase au fost exhumate și au fost amestecate cu gunoiul menajer pentru a fi arse în incineratoarele din zonă. Dacă va fi un experiment de succes, toate nurcile care erau inițial crescute pentru blana lor ar putea fi dezgropate și arse până la jumătatea lunii iulie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva