În duminica Rusaliilor se sărbătorește pogorârea Sfântului Duh, fiind a opta duminică după Paști. Deoarece este zi sfântă, lucrul este interzis. „În această zi nu trebuie să se lucreze, nu este permis să se văruiască, femeile nu au voie să toarcă, dar, deşi unele femei ţes, nu au voie să năvădească pe sul”, scrie Romulus Antonescu, în Dicționar de Simboluri și Credințe Tradiționale Românești. 

„Rusaliile coincid cu Cincizecimea, a 50-a zi după Paşte, respectiv cu Pogorârea Sfântului Duh. De aici convingerea că omul care munceşte în ziua de Rusalii va înnebuni, va fi „luat de rusalii", de spiritele malefice feminine, în bună parte identificate cu ielele”, mai scrie despre interdicția de muncă din ziua de sărbătoare. 

Rusaliile sau ielele

În popor, sărbătoarea are diferite moduri de a fi celebrată în diferite zone ale țării.  „În unele sate din zona de est a Moldovei, în săptămâna Rusaliilor, se lucrează numai la câmp, dar în miercurea Rusaliilor nu se lucrează nici acolo, pe motiv că este „zbuciumul Rusaliilor". Se spune că ele ar ieşi din desişurile unde stau ascunse, în aşa-numita „lume a Rusaliilor". Sunt închipuite ca nişte spirite femeieşti, frumoase, dar şi ca nişte babe urâte. Ziua, ele aleargă prin nori, mulţi auzind muzica lor, uneori joacă precum nişte nebune pe iarba verde, locul unde ele dansează, ca şi în cazul ielelor, este periculos, cel ce calcă acolo se îmbolnăveşte”. Aceasta ipostază a sărbătorii se confundă cu mitul ielelor, creaturi mitice din folclorul românesc. 

Sărbătoarea are un puternic accent feminin, în unele zone ale țării crezându-se că Rusaliile sunt sufletele fetelor ce au murit înainte de logodnă sau copile care au murit nebotezate. Acestea intră în categoria folclorică a zânelor. 

Femei frumoase, spirite malefice

„În general, sunt înfăţişate ca nişte femei tinere, frumoase, cu părul lung, despletit, care atârnă pe spate până la pământ, forţa lor stând în păr, deoarece, dacă li se usucă părul, pier. Uneori, dansând, ele ademenesc pe tineri şi îi răsplătesc cu nurii lor. Sunt concepute ca purtând aripi uşoare şi având un glas fermecător. Cine le aude nu le mai uită, cum le vede, moare de dorul lor. Ele ar fi rusalii de nori, de pământ, de apă, de pădure, de mare, de munţi”, mai scrie Antonescu în Dicționarul său. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News