Sute de grupuri de pelerini, veniți din toată Europa, dar și din SUA, Australia, Canada sau America de Sud, s-au îndreptat către locul procesiunii purtând în mâini crenguțe verzi, steaguri bisericești sau care să ateste localitatea de unde vin, precum și steagul Ungariei, cel secuiesc sau steaguri arpadiene. Printre cei care au urcat dealul Șumuleu s-au numărat persoane de toate vârstele, de la vârstnici care abia puteau merge, până la copii de câteva luni, purtați în brațe de părinții lor.
Mulți dintre pelerini s-au oprit la catedrala franciscană de la baza dealului Șumuleu și s-au închinat la statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, după care au pornit în procesiune către locul unde s-a oficiat liturghia. Pelerinii s-au rugat Fecioarei Maria pentru sănătate, pentru liniște, înțelegere și pace.
La eveniment au participat președintele Ungariei, Ader Janos, și soția sa, Anita Herczegh, notează Agerpres. Printre pelerini s-au numărat și vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, mai mulți oficiali de la Budapesta, dar și președintele UDMR, Kelemen Hunor, și alți lideri locali ai comunității maghiare din România.
Motto-ul din acest an al pelerinajului este un mesaj scris pe o cruce de piatră din fața Capelei Salvator, care se află în preajma locului pelerinajului: „Păstrează-ne în credința sfântă a strămoșilor noștri".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine