Rus și Dobre, motivația interceptărilor
Au fost interceptați legal Ioan Rus și Victor Paul Dobre? Are vreun efect publicarea stenogramelor? Mulți spun că toate acțiunile Parchetului, de la ”arestarea” listelor la audierea manechinelor, reprezintă o formă de presiune, o intervenție brutală în procesul electoral. Evident, băsiștii sunt mulțumiți cu ”dovada” strecurată pe surse în presa portocalie și văd episodul ca pe o nouă luptă câștigată în războiul împotriva majorității.
Ce spun, însă, cei care contează cu adevărat: cei 8 milioane de oameni care au mers, în ciuda boicotului, la referendum? Mi-e greu să cred că opțiunea lor se va schimba. Dacă a fost ceva stabil în ultimii doi ani, acesta e curentul popular împotriva președintelui suspendat și a oamenilor săi. Nu e obligatoriu ca anti-băsiștii să iubească USL. Succesul acestei Uniuni, în Parlament și la locale, se datorează faptului că e singura forță capabilă să se opună conducerii autoritariste a grupării Băsescu. Exoticul Dan Diaconescu a fost perceput ca un jolly-joker aflat în mâneca suspendatului, pe de o parte, iar pe de alta s-a aruncat la promisiuni atât de extravagante încât nu poate fi luat în serios decât de naivi.
Practic, cei de la USL sunt uneltele prin care, acum, își exprimă protestul 8 milioane de alegători. Dacă vor eșua în acest demers, pot pierde o parte din susținerea populară, din cauză că oamenii vor căuta pe altcineva pentru a-și îndeplini scopul. Supărarea nu va fi cauzată de înfrângere, ci de suspiciunea că a fost blat. Altfel, chiar dacă instituțiile folosite de Traian Băsescu pentru păstrarea Puterii se dovedesc mai tari, rămâne speranța: vin alegerile generale, lupta continuă.
În această cheie pot fi citite stenogramele. USL va fi nevoită să facă altă politică de personal, în războiul dur pe care îl poartă cu armata lui Traian. Oricare au fost criteriile de numire în funcție a celor doi miniștri, rezultatul e un eșec.
Ce ne arată convorbirile, dincolo de orice dubiu, admițând că stenogramele nu sunt scoase din context, eventual false? Plec de la citatele atribuite lui Rus: ”sunt unii care zic (…) că-s omul preşedintelui şi dumneata te-ai convertit” și ” om fi proşti, dar chiar tâmpiţi nu suntem!”.
În ultimii opt ani de zile, oricine trăiește în România a aflat că instituțiile pe care le controlează Traian Băsescu ascultă telefoanele. Se fac interceptări la sediile partidelor, presa portocalie e alimentată cu stenograme, se duc bătălii politice pentru două telefoane criptate. În țara ”domnului chestor” e absurd să crezi că oamenii din instituții nu mai răspund la comenzi și că suspendarea a suspendat abuzurile. Cei care vorbesc prin telefon astfel de lucruri sunt fie tâmpiți, fie fac jocurile adversarilor.
În ambele cazuri, USL are o problemă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News