Data publicării:
Ruladă de post cu cocos. Rapid și delicios!
Rulada de post cu cocos este desertul perfect, în această perioadă, când creștinii se abțin de la produsele de origine animală. Și ce dulce mai bun ai putea pregăti, dacă nu o rețetă de ruladă? Iată cum se pregătește bunătatea asta cu cocos.
Ingrediente pentru rulada de post cu cocos
500 gr biscuiţi simpli
o cană şi jumătate de apă
5-6 lg zahăr
5 lg cacao
200 gr margarină
100 gr nucă de cocos
zahăr pudră după gust
Cum se prepară rulada de post cu cocos
Se pun la foc apa, zahărul şi cacaoa. Se lasă la fiert, până se topeşte tot zahărul. Siropul obţinut se lasă la răcit. Biscuiţii se dau prin maşina de tocat sau prin robotul de bucătărie. Se punem pesmetul de biscuiţi într-un bol şi se adaugă siropul. Se amestecă totul, până se obține un aluat potrivit.
Se mixează margarina cu cu zahărul pudră, iar apoi se adaugă nuca de cocos. Pe o folie alimentară unsă cu puţin ulei, se întinde 1/2 din aluatul de biscuiţi, într-o foaie de aproximativ 0,5 cm, potrivit myraskitchen.blogspot.com. Deasupra se întinde 1/2 din cantitatea de cremă de cocos. Cu ajutorul foliei se rulează cât mai strâns. Se învelește ruloul într-o folie alimentară şi se lasă la rece 2-3 ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News