Rugby: Scott Barrett, suspendat trei săptămâni
Internaţionalul neozeelandez Scott Barrett a fost suspendat trei săptămâni pentru o agresiune comisă asupra unui adversar în cursul meciului cu Australia, din cadrul competiţiei Rugby Championship, disputat sâmbătă la Perth, informează AFP.
Naţionala All Blacks, dublă campioană en titre, a fost învinsă fără drept de apel de Australia (26-47), în ultima etapă din Rugby Championship, cu ceva mai mult de o lună înaintea startului Cupei Mondiale 2019 din Japonia (20 septembrie - 2 noiembrie). Barrett a fost eliminat în minutul 40, în urma unei lovituri aplicate australianului Michael Hopper.
El risca până la şase săptămâni de suspendare, însă Comisia de disciplină a SANZAAR, instanţa care gestionează drepturile Rugby Championship, a optat pentru o pedeapsă redusă, bazându-se pe regretele exprimate de neozeelandez şi pe comportamentul exemplar de până acum al acestuia. În urma acestei sancţiuni, Scott Barrett va rata meciul decisiv cu Australia contând pentru Bledisloe Cup, trofeul pentru care cele două selecţionate rivale se luptă anual, în mai multe manşe, programat sâmbătă la Auckland. El va putea evolua, în schimb, în partida de pregătire pe care Noua Zeelandă o va disputa pe 7 septembrie, împotriva naţionalei Tonga, înaintea startului Cupei Mondiale 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News