Rugby: Echipa României pentru meciul cu Brazilia
Echipa de rugby a României va avea patru nume noi în XV-le de start pentru meciul cu Brazilia faţă de întâlnirea anterioară, cu Chile, câştigată cu 27-11 de 'stejari', informează un comunicat.
Naţionala Romaniei va întâlni duminică, 16 iunie, ora 01:30, în cel de-al doilea meci test World Rugby al acestei luni, Brazilia. Partida va avea loc pe Stadionul Jaime Cintra din Jundiai şi va fi cea de-a doua întâlnire dintre cele două reprezentative. Antrenorul Marius Tincu va face patru modificări în XV-le de start, faţă de meciul cu Chile.
Astfel, din primul minut vor intra Alexandru Savin, Ovidiu Cojocaru, ambii în linia întâi, Ionuţ Mureşan in linia a doua şi Daniel Plai pe post de uvertură, in timp ce Marius Iftimiciuc se va afla pe banca de rezerve, o altă noutate faţă de întâlnirea anterioară, cu Chile.
'Am avut o săptămână foarte bună ca pregătire şi asta sper să se vadă în timpul meciului cu Brazilia. Meciul de mâine va fi foarte greu, chiar dacă sunt pe locul 24 în lume au o grămadă foarte bună pentru că au un antrenor argentinian, au un 10 foarte bun, neozeelandez şi ştie bine jocul. Noi trebuie să fim serioşi, să facem o apărare bună, să ne câştigăm mingile în tuşă şi grămada şi apoi vedem cum decurge jocul. Îmi doresc ca jucătorii să realizeze responsabilitatea pe care o au în momentul în care intră pe teren şi să dea totul aşa cum fac de fiecare dată', a declarat Marius Tincu, antrenor principal interimar.
Echipa Romaniei pentru Brazilia este:
1. Alexandru Savin (CSM Bucureşti), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare), 3. Alexandru Gordaş (CSM Bucuresti), 4. Ionuţ Mureşan (Timişoara Saracens), 5. Marius Antonescu (Bourg-en-Bresse), 6. Mihai Macovei (căpitan) (Colomiers), 7. Adrian Ion (CSM Bucureşti), 8. Cristi Chirică (CSM Ştiinţa Baia Mare), 9. Florin Surugiu (CSASteaua), 10. Daniel Plai (CSA Steaua), 11. Nicolas Onuţu (CSM Bucureşti), 12. Florin Vlaicu (CSM Bucureşti), 13. Taylor Gontineac (Clermont Espoirs), 14. Mihai Lămboiu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 15. Dorin Manole (CSM Ştiinţa Baia Mare) Rezerve sunt: 16. Constantin Pristăviţă (CSM Ştiinţa Baia Mare), 17. Eugen Căpăţînă (Timişoara Saracens), 18. Cosmin Manole (CS Dinamo), 19. Johan Van Heerden (Perpignan), 20. Marius Iftimiciuc (Timişoara Saracens), 21. Gabriel Rupanu (Timişoara Saracens), 22. Tudor Boldor (CSA Steaua), 23. Robert Neagu (CSA Steaua)
Staff-ul este alcătuit din: Marius Tincu - antrenor principal interimar, Laşa Tavartkiladze - antrenor, Mugurel Preda - antrenor, Florin Taşcă - preparator fizic, Constantin Gheară - manager, Ciprian Căplescu - asistent manager, Mihai Matei - manager media, Wanya-Crîngu Daniel-Răzvan - doctor, George Radu - kinetoterapeut, Valentin Toma - kinetoterapeut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News