Rugby: Campania de strângere de fonduri pentru Israel Folau s-a încheiat
Campania de donaţii pentru jucătorul australian de rugby Israel Folau, exclus în mai din naţionala ţării sale din cauza unor afirmaţii homofobe, a fost închisă din motive de 'discriminare' şi 'excluziune', a anunţat luni o responsabilă a site-ului GoFundMe, platformă de strângere de fonduri, scrie AFP.
Jucătorul cu cele mai multe eseuri din Super Rugby, care intenţionează să dea în judecată Federaţia australiană de rugby, a strâns peste 486.000 de dolari, de la 7.000 de donatori, după lansarea, vineri, a campaniei de donaţii. El avea ca obiectiv să adune circa 2 milioane de dolari.
Tabăra lui Folau a acuzat GoFundMe că a cedat presiunilor. 'Deşi Israel deocamdată nu are de gând să răspundă acuzaţiilor îndreptate împotriva lui sau a familiei sale, vrea să se ştie că aceste atacuri l-au făcut să fie şi mai hotărât', a declarat un purtător de cuvânt al australianului într-un comunicat. Potrivit comunicatului, 'din fericire, mai multe organizaţii s-au arătat deja interesate să susţină eforturile lui Israel pentru a colecta fonduri în vederea procesului său în curs de desfăşurare', se afirmă în comunicat.
Directoarea regională pentru Australie de GoFundMe, Nicola Britton, a afirmat într-un comunicat: 'Astăzi (luni), închidem campania de strângere a lui Israel Folau şi le restituim integral banii tuturor donatorilor.' 'După o perioadă de evaluare de rutină, noi am estimat că această campanie de strângere de fonduri contravine condiţiilor noastre de utilizare', a constatat Britton.
'Ca firmă, suntem întru totul angajaţi în lupta pentru egalitatea persoanelor LGBT şi pentru promovarea unui mediu integrativ. (...) nu tolerăm promovarea discriminării sau a excluziunii', a adăugat ea. Folau, ai cărui părinţi sunt originari din Tonga, a declanşat un adevărat scandal în rugby-ul australian, după o postare pe Instagram, din 10 aprilie, în care sportivul avertiza că 'iadul îi aşteaptă' pe beţivi, homosexuali şi adulteri, dar şi pe alţi păcătoşi, dacă nu se căiesc. Jucătorul, în vârstă de 30 ani, un creştin evanghelist fervent, a fost concediat ulterior de Federaţia australiană de rugby, care a invocat o 'încălcare gravă' a codului său de conduită. Folau a deschis o acţiune în justiţie împotriva Federaţiei din ţara sa, precizând că 'niciun australian, indiferent de religia sa, nu trebuie să fie concediat pentru că-şi practică religia'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News