Rugăciunea și meditația, efecte surprinzătoare asupra creierului. Vlad Ciurea: Recomand și pacienților să se roage, dar și chirurgilor
Rugăciunea face parte din rutina multora dintre noi, iar neurochirurgul Vlad Ciurea a explicat care sunt efectele pe care le are rugăciunea asupra creierului.
Dr. Vlad Ciurea, cunoscutul medic neurochirurg, a povestit în cadrul emisiunii IThink care este rutina pe care o oare în fiecare zi, iar printre lucrurile pe care le face se află și rugăciunea.
Întrebat dacă aceasta are vreun impact asupra creierului, dr. Vlad Ciurea afirmat că există multe teorii în acest sens, ”dar eu vi-o spun pe carea care îmi convine mie”.
”Rugăciunea propriu-zisă reprezintă ceva ce noi, ancestral, am moștenit din moși-strămoși. Ne rugăm pentru sănătate, ne rugăm pentru copii, ne rugăm pentru părinți, ne rugăm pentru mâncare Dă-ne nouă pâinea cea de toate zilele. Aceasta este rugăciunea, a te ruga cu un scop. Și cui te rogi? La ființa supremă”, a spus dr. Vlad Ciurea la Antena 3 CNN.
Diferența între rugăciune și meditație
Comparativ cu meditația, în opinia sa, ”rugăciunea este în gând sau exterioară, într-o anumită poziție a capului, a ochilor, a mâinilor, a feței, în totalitate în sus, înspre ființa divină. Ne înălțăm și ne rugăm”, iar meditația este ”interioară, în care eu cu mine însumi meditez la ceva care pe mine mă preocupă, mă preocupă, mă interesează, bolile pe care le am eu și meditez ca să îmi creez numai gânduri bune și să ies dintr-un complex de boală pe care îl am.
Am avut Covid și am meditat două nopți la rând cum să ies din boală. Noaptea meditam și mă forțam mental să mă motivez că această boală trebuie învinsă, că am medicamente, că am perfuzii, că totul se va vindeca, să nu cad în depresie și să zic vai, uite ce boală gravă am că dl profesor cutare sau dna prof cutare au făcut forme și mai grave și au trecut în altă lume. Ceea ce s-a și întâmplat. Deci totul este ca meditația să inducă o stare benefică centrilor nervoși.
Procesul de vindecare la cei care se roagă este mult mai bun decât la cei care nu se roagă. Pacienții care sunt sub rugăciune, sub credință, sunt mult mai înțelegători și actul chirurgical, eu fiind chirurg, se desfășoară în condiții mult mai bune. De aceea recomand și pacienților să se roage, dar recomand și chirurgilor”, a mai spus neurochirurg Vlad Ciurea.
Citește și: De ce să mâncăm struguri românești. Vlad Ciurea, despre beneficiile lor: ”Este foarte interesant fenomenul”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News