Rugăciune pentru postul Crăciunului 2019
Postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se termină pe 24 decembrie.
În postul Crăciunului, credincioșii obișnuiesc să postească de carne, brânză și ouă, iar în zilele de luni, miercuri și vineri este indicat să se consume mâncare fără ulei și fără vin.
Rugăciune pentru postul Crăciunului
„Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta Veche şi Nouă aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi spre biruinţa asupra păcatului.
Că împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta în toate zilele vieţii noastre.
Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News