Data publicării:
Rugăciune pentru bunăstarea familiei. Se citește în fiecare duminică
Există o rugăciune care ar trebui spusă în fiecare duminică pentru a duce bunăstare în familie. Iată ce trebuie să rostești.
”Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care întru cele înalte locuieşti şi spre cele smerite priveşti, binecuvântează casa noastră şi cu puterea Ta, întăreşte-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.
Bine este, Doamne, ca şi casa noastră să ne fie ca o două biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane şi ne rugăm ţie. Binecuvântează, Doamne, gaspodaria noastră şi înmulţeşte în ea toate bunătăţile, ca să uităm de grijile şi nevoile pământeşti şi să putem lucra mai cu osadrie pentru dobândirea vieţii cele veşnice şi pentru a ajunge în locaşurile Tale cele sfinte.
Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmaşului celui pierzător de suflete, trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească şi să ne ferească de toată răutatea şi să ne povăţuiască spre lucrarea tuturor faptelor celor bune şi spre împlinirea sfintelor porunci.
Că ţie ţi se cuvine a ne milui şi a ne mântui, Dumnezeul nostru, şi ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”
Sărbătoare, astăzi, 24 iulie
Astăzi, pe data de 24 iulie, este prăznuită Sfânta Hristina.
Sfânta Hristina s-a născut în cetatea Tir şi a trăit în timpul împăratului Septimiu Sever (193-211). A fost fiica lui Urban, reprezentantul imperial al acestei cetăţi. Când a ajuns la vârsta de doisprezece ani, Sfânta Hristina a fost închisă de tatăl ei într-un turn. Acesta dorea să o ferească de ochii mulţimii pentru că era foarte frumoasă, scrie crestinortodox.ro.
Planul tatălui era să o ţină în acel turn până avea să împlinească vârsta majoratului. Nemulţumită de credinţa idolatră, începe să se roage Celui de Sus. I se arată un înger care îi descoperă tainele dumnezeieşti. După aceste descoperiri, Hristina a distrus toţi idolii din turn.
Pentru acest gest a fost supusă la multe chinuri de tatăl său. A fost aruncată în temniţă pentru mai multe zile fără mâncare, dar a fost hrănită de îngeri. După alte suferinţe, a fost aruncată în mare. Suferinţele sale nu au încetat nici după moartea tatălui el. Succesorul acestuia a torturat-o mai aprins, iar în cele din urmă Hristina a primit moartea prin sabie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News