Royal Bank of Scotland, amendă uriașă
Organismele americane de reglementare au amendat vineri Royal Bank of Scotland (RBS), cea mai mare bancă britanică, cu 85 de milioane de dolari, pentru că a încercat să manipuleze un indice de referinţă utilizat la stabilirea dobânzilor în beneficiul poziţiilor sale de tranzacţionare, transmite Reuters.
Comisia Federală de Reglementare a Tranzacţiilor Futures (CFTC) susţine că, în perioada 2007-2012, traderii RBS, în mod deliberat, au încercat să influenţeze preţul afişat al indicelui ISDAFIX, folosit pentru fixarea dobânzilor la swap-uri.
"RBS s-a angajat într-un comportament ilegal pentru a beneficia de anumite poziţii de tranzacţionare pe care le deţinea şi care erau evaluate în afara indicelui ISDAFIX", se arată în comunicatul CFTC.
Alte bănci care au ajuns la o înţelegere cu CFTC în dosarul manipulării ISDAFIX sunt Goldman Sachs, Barclays Plc şi Citigroup Inc. De asemenea, aceasta este doar ultima dintr-un şir de investigaţii demarate asupra încercărilor marilor bănci de a manipula diferiţi indicatori de referinţă din industria financiară globală, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News