ROVANA PLUMB îi răspunde lui TRAIAN BĂSESCU: România, dată ca exemplu în UE pentru integrarea tinerilor pe piața muncii
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, susține că România este dată ca exemplu de bună practică la nivelul UE, pentru integrarea tinerilor pe piața muncii.
"Am auzit, din partea președintelui Traian Băsescu, o variantă incorectă cu privire la realitatea pe subiectul schemei de sprijin pentru integrarea tinerilor pe piața muncii. Nu numai că nu există nicio întârziere în implementarea acestui program în România, dar suntem dați chiar ca exemplu de bună practică la nivelul UE pentru modul de implementare a schemei. Iată că acest guvern are rezultate apreciate și în plan european și știe să folosească fondurile europene, pentru a crea locuri de muncă și pentru a-i ajuta pe tineri să își găsească un loc de muncă", a afirmat Rovana Plumb, duminică, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.
Citește și: Ponta îi răspunde lui Băsescu după declarațiile de la Școala de Vară a PMP
"În programul 'Locuri de muncă pentru tineret', spre exemplu, Romania are alocate 106 milioane de euro care trebuie cheltuiți în perioada 2014-2015. Dacă acești bani nu se cheltuiesc, se realocă altor țări. Deci, în 2014-2015 trebuie să cheltuim cei 106 milioane de euro, destinați creării de locuri de muncă pentru tineri. Cât credeți ca s-a cheltuit până acum? Zero. Programul transmis de Guvernul României la Comisia Europeană nici măcar nu este aprobat, ceea ce este nepermis (...) În această direcție, eu, dacă aș fi în locul vostru, aș face zilnic proteste la Guvern, pentru că nu sunt bani pe care să-i ai la dispoziție pentru multă vreme", spunea președintele Traian Băsescu, sâmbătă.
Vezi și: Traian Băsescu îndeamnă la proteste. Victor Ponta: Eu aș spune să muncim
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News