Ronny Levy a fost prezentat oficial la Steaua
Noul antrenor al Stelei, israelianul Ronny Levy, a fost prezentat oficial la Palatul lui Gigi Becali, unde a participat şi managerul general Mihai Stoica. Tehniacianul a pregătit echipa Unirea Urziceni în 2010, după plecarea lui Dan Petrescu.
Levy a declarat că a acceptat imediat oferta clubului din Ghencea. „Când m-a sunat domnul Becali am zis imediat că vreau să vin şi cred că Steaua este un club foarte mare. Toată lumea ştie asta, toată lumea îi cunoaşte istoria. Viitorul echipei va fi la fel ca istoria sa, adică plin de succese. Cred că pot să fac treabă bună aici, pentru că ştiu foarte bine liga de fotbal din România”, a spus antrenorul.
Gigi Becali a precizat că negocierile cu antrenorul au durat foarte puţin. „Am avut multe discuţii cu mulţi antrenori, dar el m-a impresionat că a zis că vine în România dacă e vorba de Steaua. Negocierile au durat foarte puţin, pentru că pe el îl interesează Steaua, iar pe noi ne interesează Ronny Levy”, a declarat finanţatorul din Ghencea.
Steaua l-a achiziţionat şi pe mijlocaşul Andrei Prepeliţă, care a evoluat la Universitatea Craiova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News