Romeo Lungu (PSD) cere încetarea stării de alertă, dar păstrarea angajaților din domeniul medical
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Romeo Daniel Lungu
Sursă foto: Facebook Romeo Daniel Lungu
Romeo Daniel Lungu, deputat al Partidului Social Democrat, solicită încetarea stării de alertă în România.

Într-o postare pe Facebook, deputatul PSD Romeo Daniel Lungu a cerut, într-o postare pe pagina personală de Facebook, încetarea stării de alertă:

„Starea de alertă trebuie să înceteze Însă, #personalul #medical angajat în pandemie trebuie să rămână în sistem. Aceștia au luptat în prima linie și au dovedit că își fac meseria cu #profesionalism și #responsabilitate.

Fie că vorbim despre medici, asistente, rezidenți sau specialiști din DSP, toți trebuie să rămână în #sistemul #sanitar și să-și aducă, în continuare, aportul la îmbunătățirea stării de sănătate a românilor, chiar dacă starea de alertă va fi ridicată.“, a scris Romeo Daniel Lungu pe Facebook.

Ciolacu: Starea de alertă nu mai trebuie prelungită

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a spus, ieri, că, în opinia sa, starea de alertă nu mai trebuie prelungită.

„Nu am avut o discuție cu domnul Rafila, dar, în schimb, pot să vă spun părerea mea. Cred că starea de alertă nu mai trebuie prelungită pe teritoriul României. Poate ar fi fost oportun, în cazul în care nu am fi găsit o soluție în zona de energie, să avem o stare de urgență pe energie, dar starea de alertă pe pandemie nu mai trebuie prelungită”, a spus Marcel Ciolacu, președintele PSD, luni după-amiază.

Întrebat dacă a discutat despre acest subiect cu premierul Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu a oferit următorul răspuns: „Nu am discutat. Eu v-am spus părerea mea. Nu am discutat nici cu domnul Rafila.”

Amintim că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că s-a intrat pe un trend descrescător și e o diferență foarte mare, nu numai în ceea ce privește media săptămânală a numărului de decese, ci și durata de evoluție a acestui val, care va avea o durată mai scurtă.

„Sperăm că și numărul de decese înregistrat în acest val să fie net inferior situației din valul 4, când, în total au fost înregistrate 24.000 de decese. În ceea ce privește evoluția numărului de testări raportate, observați că rata de pozitivitate a scăzut de la circa 30% la sfârșitul lunii ianuarie. E vorba de media săptămânală de 19,5%, deci o scădere semnificativă care se corelează foarte bine și cu scăderea numărului de cazuri”, a explicat ministrul Alexandru Rafila.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel