În condiţiile în care activează în industria alimentară, iar volumul vânzărilor depăşeşte sute de milioane de bucăţi, din respect pentru sănătatea şi viaţa oamenilor compania nu îşi poate asuma riscul de a nu adopta toate măsurile ce se impun pentru a proteja aceste valori.
Romaqua Group a fost printre primele companii care au început achiziţia de măşti, mănuşi, vizete şi dezinfectanţi pentru angajaţii ei, încă dinainte de declanşarea si anunţarea oficială a pandemiei de COVID.
Romaqua Group a fost printre primele companii care a achiziţionat termometre pentru depistarea temperaturii la angajaţii săi şi a persoanelor care intră în companie.
Romaqua Group a achiziţionat şi concentratoare de oxigen în caz de urgenţă pentru angajaţii săi.
Romaqua Group a facut o serie de sponsorizări pentru spitale, primării şi alte asociaţii angajate în lupta pentru combaterea pandemiei.
Desfăşurându-şi activitatea în Industria Alimentara, Romaqua Group a respectat cu seriozitate masurile recomandate de DSP în lupta contra pandemiei de COVID în vederea asigurării respectului şi confortului pentru toţi clienții săi, atât interni, cât si externi.
Atât politica europeană, cât şi legislaţia internă stabilesc condiţii stricte privind activitatea în industria HoReCa, criteriile după care poate avea loc accesul la spectacole, manifestări sportive, organizarea de întruniri private, accesul în alte ţări şi definesc ca determinant vaccinul pentru dobândirea imunităţii colective cu scopul revenirii la viaţa normală.
Romaqua Group S.A. nu poate ignora legislaţia internă şi practica internaţională în domeniu, fapt pentru care a dispus măsurile interne ce decurg din aplicarea legii.
Astfel, în deplinul respect al drepturilor şi libertăţilor individuale, a adoptat dispoziţii interne referitoare la purtarea măştii, dezinfecţie, stabilirea circuitelor, distanţarea sanitară, verificarea stării de sănătate a angajaţilor, participarea la procesul de producţie doar a persoanelor sănătoase, acordarea suportului necesar persoanelor care doreau şi doresc să se vaccineze.
Această stare de fapt se reflectă în gradul de sănătate şi mulţumire al angajaţilor, precum şi în calitatea şi siguranţa produselor. Relevant în acest sens este şi faptul că, deşi în companie lucrează peste 2.220 de angajaţi din 6 judeţe şi interferăm cu peste 40.000 de persoane din ţara şi din străinătate, nu am avut niciun deces cauzat de coronavirus iar rata de vaccinare se apropie de 60%.
Romaqua Group rămâne determinată în aplicarea acelor principii care au drept scop fundamental protejarea vieţii şi sănătăţii omului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită