Românii izolaţi în Maroc ajung în Bucureşti joi seară cu un avion Tarom. Niciunul nu are simptome de COVID-19
Autorităţile anunţă că cei 122 de români şi alţi 62 de străini care vor fi aduşi din Maroc nu prezintă încă simptome de COVID-19, dar că aceştia vor fi testaţi la sosirea la Bucureşti.
"Aeronava TAROM cu care sunt repatriați din Maroc 122 de cetățeni români și 62 de cetățeni ai altor state europene va ajunge astăzi, 2 decembrie 2021, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, în jurul orei 20.00.
Nicio persoană nu prezintă simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
Ca măsură suplimentară, persoanele vor fi testate și li se va recomanda să rămână în autoizolare până la aflarea rezultatului testului.
În cazul în care rezultatul testului este negativ, cetățenii repatriați din Maroc, țară aflată în zona verde, vor rămâne în contact cu autoritățile medicale pentru a depista orice semn al apariției eventualelor simptome.
În cazul în care rezultatul este pozitiv, persoanele respective vor fi transportate la unități medicale pentru investigații și monitorizare, iar proba va fi trimisă în laboratoare specializate pentru secvențiere,în vederea stabilirii variantei de tulpină", transmit autorităţile.
Unul dintre sportivii întorşi din Africa de Sud, suspect de infectare cu tulpina Omicron
Unul dintre jucătorii de rugby sosiți pe 30 noiembrie în țară din Africa de Sud a fost confirmat cu coronavirus. Nu se știe deocamdată dacă este vorba de noua tulpină Omicron sau nu.
”Ministerul Sănătății informează că, cei 29 de sportivi repatriați din Africa de Sud, care au sosit la Baia Mare, au fost testați și li s-au asigurat condițiile pentru carantinare, conform metodologiei stabilite de către INSP.
Unul dintre sportivi a fost depistat pozitiv și se află în izolare, sub observație medicală, fiind asimptomatic.
Acestuia i s-a recoltat o nouă probă care va fi trimisă mâine pentru secvențiere la Institutul Național de Cercetare Medico- Militară "Cantacuzino" București”, se arată într-un comunicat de presă.
Alexandru Rafila a intervenit în direct la România TV unde a făcut mai multe precizări.
”Sportivul respectiv este asimptomatic, nu are absolut nimic, este doar ținut sub observație. Este o procedură normală și o să fie trimisă proba către secvențiere. O să dureze un anumit timp, dar nu este niciun fel de problemă pentru că sportivul este izolat, la fel ca și ceilalți 28 de sportivi care fac parte din lotul de rugby”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. VEZI CONTINUAREA AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News